930X122 MAIA

amenzi

Pitești: Un șofer ”zbura” cu 130 km/h prin oraș, altul era mort de beat la volan

În ziua de 05 februarie a.c., polițiștii structurilor rutiere au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea gradului de disciplină în deplasările pe drumurile publice.

Citiți și: Pitești. Se pregătesc evenimente inedite în Centru 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au acționat, pe drumurile din Argeș, pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și pe cei sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Citiți și: Viața la bloc: Mai bine amendați decât să respecte legea: ,,E prea scump!”

Mai mulți șoferi au fost trași pe dreapta. Au fost reținute 3 permise de conducere (2 pentru viteză și unul pentru alcool) și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Doi dintre șoferii sancționați au fost depistați pe raza municipiului Pitești. Unul, ”tare grăbit” circula cu 130 km/h pe străzile orașului, iar celălalt era mort de beat la volan.

PRECIZĂRI IPJ ARGEȘ

„Polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 49 de ani, din Târgu Jiu, care conducea un autoturism pe DN 65 B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 130 km/h.

În urma abaterii constatate, acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

De asemenea, în decursul aceleiași zile, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 55 de ani, din Costești, care conducea un autoturism pe b-dul Republicii, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.”, transmite IPJ Argeș.

HerasMed (555 x 222 px)
HerasMed (570 x 90 px)