EcoMoto 930×122

politia arges

Poliţia Argeş, avertisment înainte de Rusalii: „Hoţii speculează orice neglijenţă”

Aproape 250 de polițiști vor fi la datorie, în medie, zilnic, pentru creșterea siguranței în deplasările pe drumurile publice, asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea infracţiunilor de orice gen, în special a celor împotriva patrimoniului şi a faptelor comise cu violenţă, dar şi cu măsuri de protejare a populaţiei împotriva activităţilor de comerţ ilicit, pe perioada minivacanței.

Citiți și: Pitești. A văzut prea multe filme! Un mascat a atacat oamenii în Centru!

„Modul de acțiune va fi unul predominant preventiv, însă, dacă vor fi constatate încălcări ale legii, fiecare situație va fi supusă unei evaluări individuale și vor fi aplicate sancțiunile care se impun”, transmite IPJ Argeş.

În perioada minivacanței, în special pe drumurile naționale, intensificarea traficului rutier este de așteptat, în principal datorită participanților la trafic aflați în tranzit spre sau de la locurile unde vor petrece Sărbătoarea Rusaliilor, dar și în municipii și orașe, pe fondul cumpărăturilor și al tranzitului spre locurile de vacanță.

Citiți și: Argeș. Asemenea inconștient, mai rar! Ce a făcut un individ nici nu poți gândi

Polițiștii rutieri argeșeni vor acționa pe toate drumurile din județ, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respecta regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Oamenii legii vor avea în vedere și zonele lăcașelor de cult, zonele turistice de pe raza județului Argeș, dar și manifestările cultural artistice organizate în această perioadă, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane și respectarea prevederilor legale.

Recomandări privind circulația în perioada minivacanței:

– în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dvs.;

– pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere; respectați limitele legale de viteză, atât în localități cât și în afara acestora, graba de a ajunge la destinație nefiind justificată, mai ales în condițiile unei perioade de minivacanță;

– nu vă angajați în depășiri riscante;

– asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers;

– nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

Recomandări pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare

– În zonele aglomerate din pieţe, supermarket-uri, bazaruri, manifestaţi atenţie deosebită asupra banilor sau a altor obiecte personale; nu lăsați geanta, borseta sau portofelul nesupravegheate în coșul de cumpărături;

– Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră, ci doar suma necesară pentru efectuarea plății;

– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere. Acesta se păstrează cel mai sigur în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;

– Acordaţi o mai mare atenţie poşetei, dar și plaselor care conţin cumpărături, deoarece hoţii speculează orice neglijenţă;

– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi observați cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;

– Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.

Pentru prevenirea furturilor din locuinţe

– Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de acasă şi rugaţi vecini de încredere să vă supravegheze locuinţa (ridicând eventuale înștiințări sau facturi prinse în ușă, dacă lipsiți pentru mai multe zile);

– Verificaţi dacă aţi încuiat ferestrele, uşa de la balcon, chiar dacă plecați de acasă pentru scurt timp;

– Dacă locuiţi la parter dotarea, cu grilaje adaugă un plus de siguranţă apartamentului dumneavoastră;

– Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine, pe care le sesizaţi în bloc, pe cine caută;

– Nu păstraţi sume mari de bani sau obiecte de mare valoare în casă;

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme

– Nu lăsaţi în autovehicul aparatură electronică (sisteme GPS sau detectoare radar, laptop-uri, tablete), ori genţi sau documente importante;

– Evitaţi să păstraţi în torpedoul autoturismului actele de identitate, permisul de conducere, documentele de înmatriculare ale maşinii, documentele firmei, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;

– Evitaţi să parcaţi autoturismul în zone izolate și neiluminate, mai ales pe timpul nopții;

– Instalați sisteme de alarmare antifurt pe autoturisme, care odată activate descurajează infractorii, furturile oprindu-se de cele mai multe ori în faza de tentativă;

– Parcaţi autoturismele de transport marfă, în locuri special amenajate iar pe timpul staționării îndelungate, în locuri asigurate cu pază.

(Foto: descriptiv)

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90