Cătălina Mîndroc, deputat PSD Argeș, semnal de alarmă privind programul SAFE
Programul SAFE, prin care România urmează să acceseze împrumuturi pentru modernizarea Armatei și dezvoltarea industriei naționale de apărare, ridică întrebări privind modul în care vor fi cheltuiți banii.
Câți bani din programul SAFE ajung, de fapt, în România?
Subiectul a fost readus în atenție de deputatul PSD de Argeș Cătălin Mîndroc, care solicită verificarea contractelor și a costurilor, astfel încât să fie clar ce beneficii ajung efectiv în industria națională de apărare:
„Câți bani din programul SAFE rămân, de fapt, în România? Vorbim despre împrumuturi pe care România va trebui să le ramburseze și care trebuie să contribuie atât la înzestrarea Armatei Române, cât și la dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Ni s-a promis că între 50% și 70% din fondurile SAFE vor fi investite în România. Însă primele informații ridică semne serioase de întrebare. Pentru anumite achiziții, procentele de producție prevăzute în România ar fi de doar 35% pentru vedetele destinate scafandrilor, 30% pentru navele de patrulare și 15% pentru sistemele antiaeriene.
Partidul Social Democrat solicită verificarea fiecărui contract, pentru a stabili unde ajung acești bani, dacă prețurile sunt corecte și cât beneficiază efectiv industria românească. Ministrul Apărării a dispus deja verificări prin Corpul de Control.
Nu vrem să blocăm înzestrarea Armatei, ci să ne asigurăm că fiecare euro împrumutat este cheltuit în interesul României!”
Solicitarea vizează transparența cheltuirii fondurilor SAFE, dar și identificarea beneficiilor concrete pentru producătorii din România.












