Eurial 930 x 122

10 hiene patate

FERIȚI-VĂ! ÎN CONDUCEREA PSD ARGEȘ SUNT „10 HIENE PĂTATE”! UN DEPUTAT PSD O SPUNE!

În PSD Argeș nu este liniște. Și nu doar ca urmare a faptului că liderul partidului, Constantin Nicolescu, își va pierde mandatul de președinte al Consiliului Județean. În absența acestuia (Nicolescu fiind, vă reamintim, în concediu de odihnă), la finele săptămânii trecute a avut loc o ședință cu scântei a Biroului Permanent Județean al PSD Argeș. O ședință în care mai mulți membri ai BPJ i-au acuzat pe deputatul de Pitești Cătălin Rădulescu și pe Cornel Constantin Ionică, viceprimar al Piteștiului, că i-au chemat pe foștii salariați de la Arpechim să protesteze la sediul PSD-ului. Într-o postare ulterioară pe Facebook, Rădulescu dă o replică vehementă.

Citiți și: ,,Am nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul dumneavoastră!”

“Cu o zi în urmă eram hotărât să intru în competiția pentru Consiliul Județean Argeș. Și tot cu o zi înainte eram optimist că împreună cu alți colegi parlamentari din țară vom încerca să propunem soluțiile pe care oamenii năpăstuiți de la Arpechim le-au propus. Însă după ședința Biroului Permanent al PSD-ului nostru voi renunța la tot. 10 membri ai acestui Birou, colegi nu îi pot numi, m-au acuzat pe mine și pe viceprimarul Ionică că am fi chemat oamenii de la Arpechim să protesteze la sediul PSD.

Stimați prieteni, de 6 luni am fost chemat de acești oameni la întâlnirile lor, să îi duc în Parlament, la Ministerul Justiției, la Ministerul Economiei. Nu i-am refuzat niciodată, i-am ascultat, i-am sfătuit, însă, ca niște nemernici care nu le pasă de oameni, ci numai de ei, să mă acuze pe mine și pe viceprimar că am chemat oamenii să vină în fața partidului nostru e peste puterea mea de a înțelege, e de o mojicie și o rea credință fără precedent. Și pentru că ne-au acuzat pe nedrept aceste 10 hiene pătate și pentru că, de fapt, miza e alta, nu o să fac altceva decât să îi condamn și să îl rog pe Dumnezeu ca pe fiecare din cei 10 să le arate puterea lui. Îmi pare rău pentru cei 2.500 de oameni de la Arpechim părăsiți de toți, însă de azi acești 10 oameni mi-au interzis să vă mai ajut. Așa au înțeles acești iubitori de oameni să ajute. Însă să îi ferească Dumnezeu ca unuia din cei 2.500 de oameni să i se întâmple ceva, pentru că îi voi nominaliza pe toți, ca să îi cunoască oamenii care i-au ales din acest județ.

Citiți și: PSD Argeș: Măsuri concrete pentru un viitor mai bun și mai sigur!

Au ajuns ei să îmi țină mie morală, mie care mi-am riscat viața în Revoluție, mie care am condus acest județ după Revoluție, mie care sunt medic, mie care am stat 52 de zile în stradă până au căzut Guvernul Boc și Ungureanu ca să vină ei pe funcții, ei care stăteau la căldură, nu în stradă ca noi, ei care le e teamă când dorm că le va bătea cineva la ușă? Ei care se bârfesc unii pe alții, care uneltesc unii împotriva altora? Nu am chemat pe nimeni la sediul PSD, îmi este sufletul curat, însă s-au unit împotriva mea ca să mintă, să mă denigreze, ca să își păstreze Gașca de Mafioți care să pună iar stăpânire pe acest județ. Asta e miza. Însă nu mor caii când vor câinii”, scrie deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
eurial 570×90