NOR CURIER 930X122

buget

MIRCEA_DRAGHICI_SEDIUL_PSD_ARGES_2

Mircea Drăghici: „Promulgarea bugetului, dovada responsabilităţii Guvernului”

Mircea Drăghici, chestor al Camerei Deputaților, afirmă că premierul Victor Ponta a dovedit responsabilitate prin atingerea principalului obiectiv al Guvernului: România să intre în 2014 cu bugetul de stat adoptat.

Citiți și: Azi, decizie crucială despre pensii

„Faptul că primul-ministru a reuşit să ajungă la un consens cu preşedintele Băsescu astfel încât acesta să promulge legea bugetului pentru prima dată după foarte mulţi ani la termen, adică nu în anul în care intră în execuţie, aşa cum obişnuiau guvernele PDL, reprezintă o mare victorie a Guvernului USL. Dând dovadă de responsabilitate pentru cetăţeni, pentru priorităţile investiţionale şi acordurile internaţionale în care ţara noastră este parte, Victor Ponta a obţinut intrarea în normalitate şi din punct de vedere bugetar.

Asta înseamnă că Guvernul USL va putea să îşi respecte angajamentele luate şi că, pentru prima dată după ani în care cetăţenii au fost cei care au purtat povara recesiunii, aceștia vor putea simţi că statul nu i-a abandonat şi că nu îi mai prigoneşte. Guvernul USL va putea plăti încă din ianuarie 2014 cei 670 de lei pentru medicii rezidenţi și cei 10% în plus pentru profesorii debutanţi, iar peste 270.000 de angajaţi vor beneficia de creşterea salariului minim de la 800 la 850 de lei. De asemenea, vor putea fi plătite titlurile executorii pentru drepturile salariale obţinute în instanţă de personalul bugetar (2 miliarde de lei, din care 1 miliard în Educaţie) şi vor putea fi plătite subvenţiile în agricultură”, precizează social-democratul Mircea Drăghici.

Citiți și: CJ Argeș are buget mai mic decât Piteștiul cu 44 milioane €

Deputatul de Argeş menționează şi o serie de informaţii cu privire la alocările şi investiţiile care urmează să fie continuate sau începute în judeţ după promulgarea bugetului de stat: „Judeţul Argeş primeşte a doua alocare din ţară de la Guvern pentru drumurile judeţene şi comunale – 15.838.000 de lei. În Argeş vor mai ajunge 58.923.000 de lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului, 43.915.000 de lei pentru echilibrarea bugetelor locale şi 333.445.000 de lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul administraţiilor locale.

De asemenea, vor continua lucrările de reabilitare la DN 73 Piteşti-Câmpulung. Tot la anul vor începe lucrările pe primul tronson din coridorul IV Piteşti-Sibiu: Piteşti-Vâlcea.  Printre priorităţile de la Ministerul Transporturilor se regăsesc finalizarea noii gării Piteşti şi construirea liniei noi de cale ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea, proiect oprit de PDL, cu o lungime de 38 de km, care va contribui la reducerea distanţei Bucureşti–Sibiu cu 117 km. Sunt doar câteva dintre cele mai importante proiecte de care judeţul Argeş va beneficia cu sprijinul Guvernului Ponta”.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3