Eurial 930 x 122

ofsd

OFSD VREA MAI MULTE FEMEI ÎN PRIMĂRII ȘI CONSILIUL JUDEȚEAN

La Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti s-a desfășurat ieri Conferinţa Judeţeană Extraordinară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate Argeş.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

La eveniment au fost prezenţi și invitaţi din alte județe și de la nivel naţional: Ecaterina Andronescu – fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, Maria Lazăr – secretar general al Organizaţiei Naţionale de Femei a PSD, Doina Pană – vicepreşedinte și Cătălina Ştefănescu – deputat de Teleorman. Din partea Biroului Permanent Judeţean al PSD Argeş au participat preşedintele interimar Şerban Valeca, preşedintele executiv interimar Ion Georgescu, vicepreşedinţii Radu Vasilică, Gheorghe Marin, Ion Dumitru, Dan Manu și Iustin Dejanu şi preşedintele organizaţiei de pensionari a PSD Argeş, Vasile Negoescu.

Deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedinta OFSD Argeş, a prezentat un raport de activitate al organizaţiei. Ulterior, prin vot, au fost reconfirmate (şi completate, acolo unde era cazul) structurile de conducere ale Organizaţiei Femeilor Social-Democrate Argeş: Consiliul Judeţean şi Biroul Permanent. Au fost desemnaţi şi delegaţii pentru şedinţa Conferinţei Naţionale a OFSD.

Citiți și: Incendiu la un stâlp electric în centrul Piteștiului: Panică printre trecători

De asemenea, au fost prezentate proiectele organizaţiei pentru perioada septembrie 2015-decembrie 2016, fiind adoptată şi o rezoluţie pentru promovarea femeilor în politică şi administraţie şi susţinerea lor pentru participarea la decizie. Un obiectiv important îl reprezintă creşterea procentului de femei în componenţa consiliilor locale din Argeș și a Consiliului Judeţean şi a numărului de femei-primar și viceprimar.

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)