- Publicat de: ePitești
- 7-12-2016, ora 14:55
- Politic
ȘERBAN VALECA, SCRISOARE CĂTRE ARGEȘENI
Șerban Valeca, scrisoare către argeșeni. Conducerea PSD Argeş a transmis o scrisoare deschisă adresată alegătorilor din judeţ în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, 11 decembrie 2016.
Citiți și: ,,Am nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul dumneavoastră!”În scrisoare, semnată de preşedintele filialei, senatorul Şerban Valeca, şi intitulată „Îndrăzneşte să crezi în România!”, se arată: „Dragi argeşeni, încep prin a vă mulţumi, aşa cum am făcut-o şi în întâlnirile cu o mare parte dintre dumneavoastră şi am să o fac mereu pentru faptul că sunteţi alături de Partidul Social Democrat Argeş. Acest lucru l-aţi demonstrat de fiecare dată la alegeri, chiar şi în acest an, când, pe 5 iunie, ne-aţi acordat votul şi încrederea.
Dumneavoastră, argeşenii, aţi fost cei care aţi decis ca şi pentru următorii patru ani PSD să aibă majoritatea în Consiliul Judeţean Argeş, iar comunele şi oraşele judeţului să fie conduse, în marea lor majoritate, de primari social-democraţi. Astfel, prin votul dumneavoastră, ne-aţi desemnat pe noi să fim cei care să pună în aplicare proiectele şi obiectivele stabilite împreună pentru acest judeţ. Aţi crezut în noi, aşa cum şi noi credem în dumneavoastră! Tocmai de aceea sloganul nostru, al PSD, este „Îndrăzneşte să crezi în România!”.
Citiți și: PSD Argeș: Măsuri concrete pentru un viitor mai bun și mai sigur!Pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 11 decembrie PSD Argeş vine în faţa dumneavoastră cu o echipă puternică. O echipă care va munci pentru Argeş şi pentru argeşeni, şi nu persoane trimise din alte judeţe, persoane care după 11 decembrie nu vor mai trece pe la noi sau care nici măcar nu cunosc acest judeţ. În schimb, cu noi, candidaţii PSD Argeş, vă veţi putea întâlni mereu aici, acasă la noi! Candidaţii PSD Argeş pentru Parlament sunt oameni a căror pregătire profesională acoperă toate domeniile de activitate – ingineri, profesori, medici, agronomi, cercetători.
Noi îi spunem fiecărui argeşean: îndrăzneşte să crezi că viitorul tău este aici, acasă! Obiectivul PSD este să avem mai mulţi români în clasa de mijloc. Fiecare argeşean şi fiecare familie care munceşte din greu trebuie să aibă şansa de a face parte din clasa de mijloc, adică să aibă o slujbă bine plătită, acces la educaţie și servicii medicale de calitate şi banii necesari pentru a-şi permite o vacanţă pe an împreună cu familia. PSD vrea să readucă România pe creştere şi să ridice nivelul de trai al românilor pentru a face parte din clasa de mijloc.
PSD Argeş, prin reprezentanţii săi şi prin candidaţii pe care îi aduce în faţa dumneavoastră pe 11 decembrie, îşi asumă ceea ce vă promite, nu prin vorbe, ci prin proiecte sustenabile şi argumentate, dacă prin majoritate parlamentară vom forma un Guvern PSD. Şi toate acestea se vor realiza numai cu sprijinul dumneavoastră când, pe 11 decembrie, votând poziţia 3 pe buletinele de vot, echipa puternică a PSD Argeş se va întregi şi astfel primarilor, consilierilor locali şi consilierilor judeţeni li se vor alătura şi parlamentarii social-democraţi.”.
(Comandat de PSD Argeș; codul unic de identificare MFC 11160007)