Kaia 930 x 120

simona bucura oprescu

SIMONA BUCURA OPRESCU, PROGRAM PENTRU TINERI

Simona Bucura Oprescu, program pentru tineri. În perioada 5-11 martie 2018 a avut loc, în Senegal şi Madagascar, cea de-a patra reuniune din Programul Tineri Parlamentari Francofoni al Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) – Regiunea Africa.

Citiți și: PSD asigură venituri mai mari pentru toți!

La reuniune a participat și deputatul argeșean Simona Bucura Oprescu, preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la APF şi reprezentant al Regiunii Europa în cadrul acestui program, alături de tineri parlamentari francofoni din fiecare dintre cele patru Regiuni ale APF.

Obiectivele programului, creat în 2015, au fost dinamizarea relaţiilor dintre parlamentele membre, schimbul de experienţe, promovarea valorilor francofone și o mai mare implicare a tinerilor din parlamentele francofone în activități de promovare a tinerilor în viața politică.

Citiți și: Creșterea veniturilor fiecărui argeșean, prioritatea parlamentarilor PSD Argeș

La această sesiune, obiectivul principal l-a constituit finalizarea Proiectului de statut al Rețelei Tinerilor Parlamentari ai APF, care își propune implicarea activă a tinerilor parlamentari la nivelul tuturor instanțelor APF, oferindu-le posibilitatea de a gestiona provocările legate de tinerii francofoni în toate domeniile.

Statutul urmează să fie prezentat la reuniunea Comisiei politice a APF, care va avea loc la Erevan, în perioada 20-21 martie 2018. Crearea Rețelei va fi dezbătută în sesiunea plenară a APF de la Québec, din luna iulie 2018.

De asemenea, discuțiile de la Dakar și Antananarivo s-au concentrat asupra următoarelor teme: concilierea între muncă și viața de familie, creșterea economică solidară, dezvoltarea economică, promovarea femeilor și formarea tinerilor.

La Dakar, tinerii parlamentari francofoni au fost primiţi în audienţă de preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, președintele Adunării Naționale, Moustapha Niasse, de fostul secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (2003-2015) și fost președinte al Republicii Senegal (1981-2000), Abdou Diouf.

Membrii programului au avut, de asemenea, ocazia de a discuta cu Penda Mbow, reprezentanta personală pentru Francofonie a Președintelui, cu Ibrahima Thioub, rectorul Universității Cheikh Anta Diop din Dakar, precum și cu înalţi oficiali la nivel parlamentar şi guvernamental, reprezentanţi ai instituţiilor francofone din această regiune – Biroul regional al Organizației Internaționale a Francofoniei, Agenția Universitară a Francofoniei-Africa de Vest.

La Antananarivo, tinerii parlamentari francofoni au fost primiți în audiență de președintele Republicii Madagascar, Hery Rajaonarimampianina, și de prim-ministrul malgaș, Olivier Mahafaly Solonandrasana. De asemenea, au avut întrevedere cu președintele Adunării Naționale, Jean-Max Rakotomamonjy.

În continuarea vizitei în Antananarivo, au fost purtate discuții cu ambasadorul Malik Sarr, reprezentant al Biroului regional pentru Oceanul Indian al Organizației Internaționale a Francofoniei, cu Mireille Adriamampianina, coordonator de proiecte a Agenției Universitare a Francofoniei, și cu Jean-Paul Clément, delegat general al Alinaței franceze în Madagascar.

555×222 deputati- psd
New Profesional Consult 570×90