Kaia 930 x 120

mihai oprescu

PREFECTUL ȘI SOȚIA LUI AU VENIT LA VOT ȚINÂNDU-SE DE MÂNĂ

Prefectul judeţului Argeş, Mihai Oprescu, și soția lui, deputatul PSD de Mioveni Simona Bucura Oprescu, au mers astăzi împreună să voteze la Şcoala Nr. 1, din apropiere de locuinţa lor din cartierul piteștean Ceair.

Citiți și: Acord istoric, acum! Călin Georgescu și partidele extremiste sunt ISTORIE!

Cei doi s-au ţinut aproape tot timpul de mână, părând foarte fericiţi. Nici nu este de mirare, pentru că sunt proaspeţi părinţi. De altfel, a fost prima apariţie publică a Simonei Bucura Oprescu după ce a născut.

„Fiecare ne dorim o Românie a viitorului mai bun într-o construcţie pentru următorii 30 de ani. Fiecare ne dorim ca toţi românii să aibă o viaţă mai bună. Cu aceste gânduri în minte am votat, dar şi cu gândul ca băieţelul nostru, Mihai Alexandru, să aibă o viaţă mai bună într-o Românie modernă.”, a declarat Simona Bucura Oprescu. „Eu am votat pentru un viitor mai bun, pentru o Românie care să fie respectată în Europa. Am votat pentru cel care uneşte şi nu dezbină, am votat pentru ca niciodată un preşedinte să nu mai taie pensii şi salarii.”, a spus, la rândul său, prefectul.

Citiți și: Simona Bucura-Oprescu, alături de familie, la vot: „Viitorul României este în mâinile noastre!”

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90