263x587px-mst Euro Expo

Vești bune pentru sănătatea argeșenilor!

Mihai Coteț: Între reacție și gândire, alegerea face diferența

Vești bune pentru sănătatea argeșenilor!

După o perioadă îndelungată de pregătiri, discuții și demersuri instituționale, două dintre cele mai importante proiecte destinate modernizării sistemului medical din județul Argeș au primit finanțare europeană.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Este vorba despre Centrul de Politraumă Pitești și Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Pitești, ambele incluse între cele nouă investiții strategice aprobate la nivel național prin Programul Sănătate 2021–2027.

În acest context, Mihai Coteț, senator PNL Argeș și vicepreședinte al Senatului, transmite:

„Vești bune pentru sănătatea argeșenilor!

După luni de eforturi și negocieri, putem confirma că finanțarea europeană pentru cele două proiecte esențiale din sănătatea argeșenilor este asigurată, iar implementarea lor urmează să înceapă.

Guvernul României și Comisia Europeană au decis finanțarea din Programul Sănătate 2021–2027, iar în perioada următoare vor fi semnate noile contracte de finanțare.

Printre cele nouă proiecte majore de investiții la nivel național se află și cele două investiții importante pentru județul Argeș:

– Centrul de Politraumă Pitești

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

– Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Pitești

Aceste investiții vor aduce tratamente moderne mai aproape de pacienți și vor oferi o șansă reală la însănătoșire – aici, acasă, fără drumuri lungi prin țară.

Este încă un pas important spre un sistem medical modern, eficient și european, construit prin colaborare, responsabilitate și perseverență.

Mulțumiri echipelor care au lucrat la aceste proiecte – dovadă că atunci când există viziune, seriozitate și perseverență, putem transforma planurile în rezultate concrete.”

Această reușită confirmă continuitatea investițiilor în infrastructura medicală din județ, prin colaborarea autorităților locale și centrale.

Finanțarea europeană asigură resursele necesare pentru realizarea unor unități moderne, capabile să ofere servicii medicale de înaltă calitate pacienților din întreaga regiune.

Vești bune pentru sănătatea argeșenilor!

930x122px-mst EURO METAL
555*222 supernova
fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587