Poliţiştii argeşeni desfăşoară o amplă campanie pentru prevenirea înşelătoriilor de sărbători.
Îndemnul polițiștilor de la ,,prevenire” a fost adresat ieri persoanelor aflate în mai multe centre comerciale din Municipiul Pitești, având în vedere apropierea de perioada sărbătorilor pascale.
În acest context, au fost purtate și discuții cu privire la compărăturile în aglomerație, dar și cu privire la înșelăciunile prin nesocotirea încrederii, însușirea pe nedrept de bunuri și tentativele de phishing.
În ziua de 05 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității Argeș au desfășurat o acțiune de informare a cetățenilor, în centre comerciale de pe raza municipiului Pitești.
Polițiștii au purtat discuții cu cetățenii aflați la două centre comerciale și în două supermarketuri, lăsând și pliante cu conținut preventiv, astfel încercând să transmită argeșenilor semnificația zicalelor ,,Paza bună trece primejdia rea!”, precum și ,,Ceea ce sună prea frumos ca să fie adevărat, chiar așa și este!”.
- Accident mortal la Câmpulung. Poliția Argeș: Șoferul de 83 de ani al microbuzului este în stare gravă. Cum s-a produs tragedia în care a murit Constantin Covaciu de la Dinamo
- Bărbat de 54 de ani din Argeș, dat dispărut. Poliția îl caută și cere ajutorul populației
- Filmul accidentului mortal din Argeș. Primele concluzii ale anchetei Poliției
În perioada următoare, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu structurile de proximitate și cu polițiști ai altor structuri, vor intensifica activitățile informativ – preventive, pentru evitarea înșelăciunilor și furturilor în preajma sărbătorilor pascale.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1083.jpeg)









