930×122 POSADA 5

„Lăptăria cu caimac”

Povestea ”Lăptăriei cu caimac”

„Lăptăria cu caimac” este un brand de lactate de specialitate 100% românești, extrem de cunoscut în țara noastră și cu o lungă istorie. Este o afacere de familie dusă mai departe din generație în generație.

Compania 100% românească a luat naștere în anul 1994 – AGROSERV MĂRIUȚA. Atunci se ocupa de cultura câmpului, urmând ca în 2005 să pună bazele uneia dintre cele mai mari ferme de vaci de lapte din România.

De Lăptărie se ocupă Mădălina Cocan. Aceasta a primit în grijă de la părinți ferma de vaci și a dezvoltat un business împreună cu soțul ei.

Într-un interviu acordat publicației Money, realizat de Eveline Păuna, Mădălina Cocan spune povestea „Lăptăriei cu caimac”, cum a preluat și a dezvoltat afacerea familiei, dar și ce sacrificii se află în spatele succesului.

DE UNDE A PLECAT TOTUL – CUM A LUAT NAȘTERE AGROSERV MĂRIUȚA

Reporter: Businessul este Agroserv Măriuța. Nu pot să nu vă întreb: cine este Măriuța? Compania a fost fondată de tatăl Dvs. Dar vă numiți Mădălina. Deci, cine este Măriuța?

Mădălina Cocan: Ca să citez un fost angajat: „unde e doamna Măriuța, să-i sărut mânuța?” Businessul a fost fondat în 1994, iar în anii ‘90 numele de firme conțineau obligatoriu impexserv sau com – de aici „Agroserv”. Iar „Măriuța” vine de la satul în care a fost fondată compania, un sat al comunei Belciugatele, județul Călărași. Așadar, Măriuța nu este vreo doamnă din familie, ci numele localității în care firma își desfășura activitatea în 1994.

Reporter: Până în 2018, Agroserv Măriuța se ocupa exclusiv cu activități agricole de cultură mare. De ce ați schimbat profilul companiei?

Mădălina Cocan: Nu am schimbat per se profilul, doar că în 2018 am făcut un pas firesc spre procesarea output-ului agricol. Mai întâi a fost cultura cerealelor pe care o vindeam direct traderilor la recoltare, apoi s-a adăugat și componenta de fermă de vaci. Astfel, o parte din cerealele produse capătă valoare și mai mare devenind furaj și, de asemenea, se înlătură puțin presiunea de a vinde tot la recoltare. În 2018, fabrica de procesare a preluat outputul fermei de vaci – laptele – și face din el produse lactate. Deși din 2018 și pană acum fabrica a crescut și și-a diversificat serviciile, noi ne simțim încă o companie activă în agricultura românească.

„LĂPTĂRIA CU CAIMAC”

Reporter: Părinții Dvs. v-au dat în grijă o fermă de vaci de lapte. Este unicul motiv pentru care vă ocupați astăzi de afaceri cu lapte?

Mădălina Cocan: Mă ocup astăzi de Lăptărie pentru că așa am simțit eu că pot să contribui cel mai bine la ceea ce părinții mei au dezvoltat în peste 25 de ani de carieră. Este o problemă majoră în agricultura românească faptul că generațiile tinere nu doresc să continue ceea ce au făcut părinții în materie de ferme de animale sau cultură de câmp.

În cazul nostru, inițial nici eu nu mi-am dorit și nici nu m-am pregătit să preiau o fermă vegetală și una de vaci de lapte. Am studiat economie, respectiv Marketing, și aici mă regăsesc cel mai bine profesional. Între timp, preluând afacerea familiei, am învățat și chestiuni de management general și finanțe, precum și foarte multe lucruri despre lapte.

Tatăl meu încă se ocupă activ de ferme, deci nu se pune problema să preiau acum managementul zilnic al acestora. În alt registru, cel care a făcut primul pas spre businessul familiei, spre antreprenoriat, este soțul meu, Adrian. Probabil că eu eram pe alt drum acum dacă el nu arăta aceeași chemare spre antreprenoriat și dezvoltare cum are și tatăl meu. Așa că astăzi ne ocupăm împreună de tot ce înseamnă Agroserv Măriuța, încercând să contribuim fiecare cu ce are mai bun și să creștem alături de noi oameni de bază.

PRIN CE SE DIFERENȚIAZĂ LĂPTĂRIA CU CAIMAC LA RAFT

Reporter: Lăptăria cu caimac se diferențiază la raft datorită sticlei…de sticlă care o face să arate ca un produs premium. Sticla de sticlă e strategie de marketing sau argument pentru calitatea laptelui?

Mădălina Cocan: Lăptăria se diferențiază la raft prin mult mai mult decât sticla. Se diferențiază prin branding, prin transparență – majoritatea produselor noastre se văd prin ambalaj, dar mai ales prin calitatea conținutului.

Eu nu cred în strategii de marketing și atât. Cred într-un tot unitar, în strategii de business care se declină ulterior în toate segmentele afacerii.

Noi nu am ales sticla ca ambalaj pentru că „dădea bine”, ci pentru că se integrează perfect în tot ceea ce noi voiam sa facem. De exemplu, având în vedere modul în care noi procesăm laptele – adică foarte blând – fără ambalaj de sticlă nu am reuși să obținem termenul de valabilitate necesar în logistica de astăzi.

Folosim sticla și ca un element de sustenabilitate în business-ul nostru, deoarece poate fi refolosită și, chiar dacă este aruncată, nu este dăunătoare mediului. Pentru noi sticla este necesară, altfel nu putem pune în piață produsele pe care le dorim.

Întregul interviu îl puteți parcurge, AICI.

Sursă: Money

Sursă foto: Money/ Agrostandard

Supernova-BTS-RO-External-banner-555x222px

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

570×90 MAIA