- Publicat de: ePitești
- 26-03-2020, ora 9:13
- Sănătate
LUCRĂTORII TESA DIN SPITALE, APEL URGENT: NU MAI AVEM TIMP DE AȘTEPTAT!
Uniunea Națională a Sindicatelor TESA face apel către autoritățile locale și centrale, precum și către managerii unităților sanitare să ia măsuri urgente pentru protecția întregului personal care lucrează în spitale și este expus riscului de a se contamina cu COVID-19.
Citiți și: Lege nouă: Schimbare majoră în spitale!“Dorim să subliniem că prin circuitul activității normale dintr-un spital, întregul personal este supus riscului ridicat de infectare în spitale: medici, asistente medicale, chimiști, biochimiști, farmaciști, brancardieri, personal TESA, tehnic, economic, administrativ, muncitori, registratorii medicali, personal auxiliar sanitar, infirmiere, îngrijitoare, personalul de la curățenie, personalul de la bucătărie, pază și absolut toate categoriile de salariați.
În prezent, pe piața românească există o lipsă de materiale elementare pentru protecție, chiar și pentru personalul care lucrează în spitale.
Citiți și: Boala șpăgilor din spitale! În ce zone se dau mai multe ,,atenții” cadrelor medicalePrin urmare, lupta trebuie coborâtă de la nivel mediatic în TEREN, iar toate declarațiile guvernanților privind protecția întregului personal din unitățile spitalicești, precum și a tuturor cetățenilor trebuie să-și găsească acoperirea în practică.
Materialele de protecție trebuie să se găsească în primul rând în SPITALE, dar și în farmacii, pentru cetățeni!
Colegii din diferite spitale din țară ne-au semnalat că stocurile de bază cu materiale pentru protecție, precum măști, mănuși, dezinfectanți sau echipamente sanitare de unică folosință, sunt reduse și insuficiente, mai ales în situația în care pandemia se extinde în România, iar alte spitale (din linia a doua, spre exemplu cele de pneumoftiziologie) este foarte posibil să intre curând în luptă.
Colegii noștri din departamentele de achiziții se luptă acum să găsească stocurile necesare pentru materialele de protecție într-o situație foarte dificilă pe piața mondială de specialitate și în acest sens credem că intervenția Guvernului pentru asigurarea stocurilor la nivel național este strict necesară.
În urma declarării stării de urgență în țară, solicităm ca această situație să fie cât mai curând posibil remediată. Nu mai avem timp de așteptat!
Prin urmare, solicităm autorităților centrale și managerilor să aibă în vedere în lupta cu epidemia de coronavirus și protecția personalului TESA (tehnic, economic, administrativ). Nu uitați că în sănătate există o echipă, în care medicii și asistentele primează, însă efortul personalului sanitar nu poate da rezultate fără personalul TESA, care să asigure tot suportul logistic necesar desfășurării activității medicale: de la achiziționare de aparatură, medicamente, materiale sanitare, asistență tehnică, hrană pentru pacienți, până la pază, întreținere, acreditare, obținere de autorizații și încheieri de contracte în vederea decontării serviciilor.
Uniunea TESA apreciază că în aceste momente grele pentru întreaga țară este nevoie ca TOT PERSONALUL CARE LUCREAZĂ ÎN SPITALE SĂ FIE CONSIDERAT O ECHIPĂ și cu toții să beneficieze de maximă protecție! De acești oameni, aflați în linia întâi și expuși celor mai mari riscuri, depinde sănătatea întregii populații și câștigarea cât mai rapidă a luptei cu coronavirusul!”, arată Uniunea Națională a Sindicatelor TESA într-un comunicat de presă transmis pe adresa redacției noastre. (Sublinierile aparțin redacției) (Foto: descriptiv, Spitalul Județean de Urgență Pitești)