930 x122 grota rece

tanara rucar covid

MEDIC UNIVERSITAR DESPRE FATA DE 21 DE ANI UCISĂ DE COVID: A MURIT CU ZILE

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, cu titlul „UCIDEREA UNEI FETE”, medicul Constantin Cucu, asistent universitar la Universitatea „Carol Davila” din București, a publicat un mesaj dur despre tragedia tinerei de 21 de ani din Rucăr care și-a pierdut viața în urma infecției cu COVID-19.

„Se pare că o fată de 21 de ani a murit, cu zile, chiar de Covid, la porţile spitalului din Argeş […]. Nu există explicaţie validă pentru ce s-a întâmplat la Piteşti. Nu există circumstanţe atenuante. Nu există „refuz semnat de a se interna”, nu există nici cea mai mică posibilitate ca cineva din cei care au văzut-o pe fată să îşi fi făcut treaba. E doar jale, nu numai a familiei, ci a noastră a tuturor că traim în această ţară”, a scris medicul Constantin Cucu pe pagina sa de Facebook. Mai multe detalii: AICI

Vă reamintim, o tânără de 21 de ani din Rucăr a murit la o săptămână după ce mama ei a decedat. Ambele aveau COVID-19. Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor naţionale, fiindcă tânăra nu ar fi fost îndrumată corect de către medicii care au consultat-o la Piteşti.

(Sursa: 3dots.ro / Foto: descriptiv)

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3