930X122 MAIA

coronavirus

PREFECTUL, DUPĂ VIZITA LA PEDIATRIE: „SUNT PREGĂTIȚI PENTRU PRIMUL VAL DE PACIENȚI”

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a vizitat joi Spitalul de Pediatrie din Pitești pentru a vedea, la fața locului, situația pregătirii pentru lupta împotriva COVID-19.

Citiți și: News ALERT: E gata! El este președintele CJ Argeș!

„Fără camere de filmat, fără poze, fără să anunț vizita! Împreună cu directorul DSP am intrat în incintă, unde am găsit personalul de la urgențe echipat corespunzător situației actuale. Nu erau persoane care să aștepte în sala de urgențe și nici nu au venit altele pe durata vizitei. Am stat de vorbă cu managerul spitalului, cu directorul medical, cu personalul medical.

Mi-au fost prezentate circuitele și fluxurile pe care le vor parcurge pacienții suspecți sau pozitivi, pas cu pas. Am discutat despre materialele de protecție și echipamentele pe care le au, necesarul, posibilitățile de procurare pentru perioada următoare. Am avut surpriza plăcută să constat că personalul medical știa ce are de făcut, stăpânește procedurile, este conștient de importanța respectării regulilor și pregătit pentru ceea ce poate urma în contextul acestei epidemii.

Citiți și: Inginer la Dacia, mesaj disperat:„Gândiți-vă să fie copilul dvs., cum ați reacționa?”

Sunt pregătiți, au echipamente și materiale pentru primul val de pacienți. Sunt determinați să facă tot ceea ce este necesar pentru asigurarea serviciilor medicale necesare copiilor și aparținătorilor acestora, dacă va fi cazul.

I-am asigurat că le sunt aproape și voi face tot posibilul, personal și instituțional, pentru a-i ajuta să găsească soluțiile pentru eventualele probleme care vor putea apărea”, precizează prefectul.

555×222-epitesti PNL
570 X 90 CAPRA 3