- Publicat de: ePitești
- 17-05-2016, ora 13:40
- Sănătate
SCANDALUL HEXI PHARMA ÎN SPITALELE DIN ARGEȘ
În spitalele din județul Argeș biocidele produse de Hexi Pharma (firmă acuzată că a livrat în spitale dezinfectanți diluați) au fost retrase de la utilizare încă de săptămâna trecută, potrivit Instituției Prefectului.
Citiți și: Pitești. Tragedie la Spitalul de Pediatrie: A murit Maria Mocanu„La acest moment toate spitalele din Argeș au stocuri suficiente de materiale de dezinfecție și de sterilizare, produse de alte firme, în așa fel încât activitatea medicală să nu fie afectată. În spitalele din județul Argeș nu se pune problema suspendării intervențiilor chirurgicale, stocurile de biocide fiind suficiente pentru minim 2-3 săptămâni.”, precizează sursa citată.
Același lucru l-a transmis vinerea trecută și Consiliul Județean Argeș, referindu-se concret la situația de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești. „Spitalul are asigurat necesarul de dezinfectanți, achiziționați în baza contractelor cu celelalte firme câștigătoare sau prin cumpărare directă de urgență, astfel încât activitatea medicală se desfășoară în condiții normale.”, afirma vineri, 13 mai 2016, Consiliul Județean. În ciuda acestor precizări ale administrației politice a județului, există martori care spun că, cel puțin vineri, operațiile la Spitalul Județean ar fi fost suspendate, cu excepția urgențelor, din cauza scandalului dezinfectanților diluați.
Citiți și: Exclusiv. Argeș: Momente uluitoare, terifiante! Un bărbat a fost luat pe sus de polițiștiInstituția Prefectului mai anunță că „în situația biocidelor a fost modificată modalitatea de achiziție publică, acestea putând fi achiziționate direct, fără licitație.” (Foto: Spitalul Județean de Urgență din Pitești)