Kaia 930 x 120

coronavirus

(UPDATE) AL TREILEA DECES ÎN ROMÂNIA AL UNUI PACIENT CU CORONAVIRUS. AVEA AFECȚIUNI CRONICE

(UPDATE ORA 21:25) Grupul de Comunicare Strategică (GCS): „În această seară s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, care a fost internat în Spitalul Județean Piatra Neamț.

Citiți și: ,,Cum v-ați trăi ultima săptămână din viață?” Răspunsul cutremurător!

A fost confirmat pozitiv pe data de 19 martie 2020, iar pe data de 20 martie 2020 – transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Pacientul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arterială).

Citiți și: Argeș. Tragedie: Ioana, 17 ani – a murit!

În urma anchetei epidemiologice, nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată”. 

Grupul de Comunicare Strategică (GCS): „Astăzi, 22 martie 2020, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus.

Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale dr. Victor Babeş din București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă, pentru care se afla în programul de dializă.

Până în acest moment, pe teritoriul României au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 în Timișoara, 11 în București, 3 în Craiova, 2 în Constanța și 1 în Iași). 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 21 martie 2020, ora 13, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 și 74 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României în carantină instituționalizată sunt 4.803 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 9.967 de teste, dintre care 242 în unități medicale private”.

AICI, informarea de presă transmisă de Grupul de Comunicare Strategică(Sublinierea aparține redacției) (Foto: descriptiv. Sursa: Profimedia) 

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90