930 x122 grota rece

ecologic

Schimbare decisivă pentru orașul Uzinei Dacia!

Schimbare decisivă pentru orașul Uzinei Dacia!

Citiți și: Argeș. Un VW Golf, cuprins de flăcări violente

Orașul Mioveni va avea, în premieră, transport intern de călători, ce se va realiza cu ajutorul unor autobuze electrice.

Este vorba despre un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar finanțarea este de peste 1,74 de milioane de euro.

Citiți și: Târgul de Crăciun revine la Mioveni: atmosferă festivă și cadouri unice 

Vor fi achiziționate patru autobuze electrice și infrastrucutra de încărcare aferentă, inclusiv 4 stații de încărcare lentă, câte una pentru fiecare autobuz, plus alte 2 stații de încărcare rapidă.

Proiectul se va realiza și în comuna Davidești, cele două localități fiind învecinate. De altfel, edilul Mioveniului, Ion Georgescu, și cel Din Davidești, Alin Văduva, au semnat în luna noiembrie, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației contractual de finanțare aferent investiției “Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (cu vehicule nepolunate)”

„Sistemul achiziționat va deservi serviciul de transport public în raza de competență a unităților administrativteritoriale Orașul Mioveni și Comuna Davidești, învecinate direct. În etapa de operare se va asigura prioritizarea și promovarea transportului public prin planificarea benzilor și traseelor dedicate transportului public/autobuzelor pe arterele cele mai frecventate și congestionate și/sau prin sisteme inteligente de transport, după caz”, se arată într-o hotărâre a Consiliului Local Mioveni.

În prezent, se lucrează la caietul de sarcini pentru scoaterea la licitație a proiectului.

Capetele de linie ar urma să fie în cartierul Făget din Mioveni și în comuna Davidești.

555 X 222 CAPRA
570×90 MAIA