Donaris 930 x 122

certificatul verde

Schimbare importantă în ceea ce privește certificatul de vaccinare!

O schimbare importantă a fost adoptată de guvern, în ședința de joi, 3 februarie, în ceea ce privește certificatul de vaccinare anti-COVID.

Citiți și: Declarația momentului despre certificatul verde: „Nu va mai fi nevoie”

S-a decis prelungirea termenului de valabilitate cu 6 luni a certificatelor, până la data de 31 decembrie 2022.

Astfel, toate certificatele COVID, indiferent de data emiterii, vor fi valabile până la sfârșitul anului, potrivit anunțului făcut de secretarului de stat Andrei Baciu, într-o conferință de presă.

Citiți și: Noutăți despre certificatul verde la locul de muncă

„În hotărârea de Guvern adoptată joi există o prevedere care se adresează cadrului național, prin care se prelungește valabilitate certificatelor digitale europene privind Covid-19 de la 30 iunie 2022, cât este în momentul de față, până la 31 decembrie 2022 și prevede eliberarea la cerere a unui nou certificat după fiecare doză suplimentară de vaccin efectuată”, a declarat Andrei Baciu.

Important de precizat este faptul că această schimbare va fi valabilă doar pe plan intern. La nivelul Uniunii Europene, certificatele verzi expiră la nouă luni de la momentul administrării celei de-a doua doze.

Prelungirea certificatelor până la 31 decembrie 2022 în România a fost decisă „pentru a putea avea timp necesar pentru a vedea și adapta măsurile la situația epidemiologică”, a explicat Andrei Baciu.

Reamintim că, tot joi, guvernul a eliminat certificatul verde pentru accesul în marile centre comerciale și mall-uri. Subiectul pe larg, AICI – Decizie CNSU: Fără certificat verde în marile centre comerciale.

Foto descriptiv

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3