pizzeria sapori  930 122

militari morți

Scrisoare emoționantă pentru cei opt militari eroi morți la datorie

O scrisoare emoționantă pentru și în memoria celor 8 militari morți în dubla catastrofă aviatică de la Constanța, din seara zilei de 2 martie, a fost publicată de Ministerul Apărării Naţionale, pe pagina de Facebook a instituției.

Citiți și: Mama copilotului argeșean, mort în misiune: „Ni l-au băgat în pământ. Am aflat de la televizor”

Rândurile înduioșătoare sunt scrise tot de un pilotul militar, Diana Diaconu.

Reamintim că, ceremonii de înmormântare au avut loc ieri, la București și Argeș.

Citiți și: A APĂRUT SCRISOAREA DISIDENȚILOR DIN PSD: DEMISIA IMEDIATĂ, LIVIU DRAGNEA!

Copilotul Sorin Pătrașcu, de doar 27 de ani, care se afla în elicopterul IAR 330-Puma, plecat în misiune de salvare și căutare, a fost înmormântata ieri, acasă, în localitatea Lunca Corbului, sat Pădureți, cu onoruri miitare.

Scrisoare către cer și către voi

 

„𝑆𝑢𝑛𝑡 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑎𝑙 𝑐𝑎̆𝑟𝑜𝑟 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑟𝑒𝑎𝑐𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑙𝑢𝑐𝑖𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑡𝑒𝑜𝑟𝑖𝑐𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆.”

“2 martie 2022…Escadrila din cer și-a deschis larg porțile, din nou. Într-o singură noapte a primit cu brațele deschise prea mulți camarazi. Iar golul lăsat în urma lor este infinit. Durerea fără margini. Părinți, copii, soții, prieteni. Nu există alinare pentru ei…

Pentru ei, cei opt căzuți la datorie, AZI nu mai există…clepsidra efemeră a existenței lor s-a spart și totul s-a transformat în veșnicie. Pentru cei rămași și îngenuncheați de durere, amintirea lor va fi de-a pururi. La fel și suferința…poate cu timpul va deveni mai surdă, dar acum…acum sugrumă, îi lasă fără aer.

Pentru ei, Costi, Florin, Sorin, Gelu, Ionuț, Cătălin, Vlad, Sergiu, AZI nu mai există… Însă astăzi vreau să fie despre ei! Pentru că mâine mulți deja îi veți uita.

Veți uita că 7 dintre ei au murit în dorința de a salva alt camarad. Pentru că asta fac camarazii: își poartă de grijă unii altora. Nu s-au gândit la propria siguranță, la riscuri, ci doar la faptul că au de salvat o viață. Când un camarad este în pericol, faci tot ce poți să îi vii în ajutor! Chiar dacă uneori riscul este prea mare! Măcar să știi că ai încercat! Ei au încercat, însă au plătit cu propria viață! Și pentru asta ne înclinăm în fața lor!

Veți uita că pilotul de pe MiG-21, Costi, a decolat la acea oră în noapte pentru a veghea deasupra noastră, a tuturor. El, alături de colegii lui, făceau asta aproape în fiecare zi pentru ca noi, ceilalți, să dormim liniștiți, în brațele celor dragi. Cei care au rămas vor continua să stea de strajă la fel de neclintiți, la fel de destoinici. Chiar dacă inima le plânge după cel care le-a fost mai mult decât coleg. Costi a decolat și nu se mai întoarce! El a rămas să vegheze veșnic peste noi, de acolo, din înaltul cerului, unde îi plăcea atât de mult! Și-l onorăm pentru asta!

Veți uita că familiile ce azi plâng pierderea lor, se învățaseră de mult ca ei să lipsească zile întregi de acasă. Au înțeles că cei dragi au ales să servească patria, că trebuiau să fie la datorie 24 din 24, 7 din 7 uneori. Acum sunt tot la datorie, dar pentru totdeauna.

Veți uita că au fost și ei cândva copii care au visat departe, au muncit acerb ca să-și îndeplinească visul, iar visul lor a fost să-și slujească țara chiar cu prețul vieții. Și au slujit-o! Cu demnitate și cu profesionalism! Tăcut și umil!

Înainte să îi uitați, înainte să blamați, înainte să căutați vinovați, vă rog să privim spre cer și să oferim câteva clipe doar lor, celor opt eroi! Pentru că AZI este doar despre ei: Costi, Florin, Sorin, Gelu, Ionuț, Cătălin, Vlad, Sergiu. Ei au dat tot ce au avut mai bun în meseria pe care și-au ales-o. Chiar dacă uneori pentru asta au sacrificat prea multe, iar într-un final au sacrificat totul. Să le mulțumim și să le urăm zbor lin spre Cer!

Iar apoi rugați-vă pentru familiile lor…ei sunt cei care nu îi vor uita nicicând…viața lor va merge cumva, cândva mai departe, dar mereu șchiopătând…Pentru familii, cei opt nu sunt doar simple cifre, simple nume, sunt totul…și acum nu mai sunt…

Se spune că piloții nu mor niciodată! Ei decolează și nu se mai întorc! Oricum ar fi, ne va fi dor de voi, băieți! Ați lăsat un gol imens aici pe pământ și în sufletele noastre!
Cer senin în zborul veșnic! Și să aveți grijă de noi!”

Sursă foto/video: Facebook Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA