New Profesional Consult 930 x 122

Cristina Cazacu

pitesti.

Sfârșit tragic: Un tânăr infectat cu COVID nu a apucat să afle că e tată

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Cristina Cazacu (foto), a reacționat într-o postare pe pagina personală de Facebook, în legătura cu situația pandemică și criza sanitară din spitale.

Citiți și: Pitești. Surpriză de ultim moment la Spitalul Județean! Se schimbă multe!

„MEDICII SUNT NEPUTINCIOȘI”

„E printre puținele dăți când folosesc pagina aceasta pentru a posta altceva decât copii, pisici, glume, flori, ”râzăcioșenie”. Nu că ar fi fost mereu totul lapte și miere, dar un zâmbet atrage alt zâmbet, iar scopul meu a fost, întotdeauna, să aduc bucurie.

Citiți și: Exclusiv: Ei sunt oamenii de comunicare din instituţii. Astăzi, Cristina Cazacu – Spitalul Judeţean Piteşti

Din păcate, acum e diferit. Când vezi că orice sacrificiu e în zadar, renunți și tu, un munte de speranță, să mai crezi. Mor oameni. Mulți sunt tineri, n-au apucat să ajungă la jumătatea drumului. Medicii sunt neputincioși să-i salveze, în ciuda tuturor eforturilor”, a scris, vineri, pe pagina oficială de Facebook, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Cristina Cazacu.

„NU A APUCAT SĂ AFLE CĂ E TATĂ”

Mesajul Cristinei Cazacu vine în urma mai multor evenimente tragice la care a fost martoră în Spitalul Județean de Urgență Pitești, de când România a fost lovită din plin de valul 4 al pandemiei. Aceasta prezintă drept exemplu povestea dramatică a unui tânăr infectat cu COVID-19, care a murit înainte să afle că a devenit tată.

„Vă dau un singur exemplu, al unui tânăr care a ajuns târziu la spital. Foarte târziu. În ziua în care i se îndeplinea, poate, cel mai mare vis, soția lui aducea pe lume o minune, el a fost intubat. Nu a apucat să afle că e tată. Noaptea trecută a murit.

Am plâns. Am plâns ca pentru fratele meu, tatăl meu, oamenii mei cei mai dragi. Plâng și acum”, a mai adăugat Cristina Cazacu.

Purtătorul de cuvânt se adresează în special persoanelor care nu cred în existența virusului, nu respectă măsurile de criză impuse și nu aleg nici să se vaccineze pentru a-i proteja pe cei din jurul lor.

„Scriu aceste rânduri îndeosebi pentru cei care încă nu cred în COVID. (…) Nu am crezut că vom ajunge aici, atât de departe. Nu am crezut că noi, românii, vom fi atât de nepăsători. Destrăbălarea e la cote maxime, indiferent de oră, indiferent de consecințe.

V-aș lua o zi în Secția ATI, să vedeți prețul dezmățului. Mă opresc. Vă doresc ce vreau și pentru mine, să nu mai primesc, dar să nu mi se ia nimic din ce am!”, a scris Cristina Cazacu în încheierea mesajului.

Foto descriptiv

555×222 grota rece
570 X 90 CAPRA 3