pizzeria sapori  930 122

adrian codruț schneider

Situație halucinantă! Uite medicii, nu-s medicii! Ce se întâmplă cu ATI-ul de la Județean

Situație halucinantă! Uite medicii, nu-s medicii! Ce se întâmplă cu ATI-ul de la Județean

Citiți și: Oportunitate unică de la Spitalul Mioveni! Mulți ar vrea să ajungă aici

Decizie surprinzătoare a celor șase medici care ar fi trebuit să se mute, prin transfer, de la Spitalul Mioveni la cel Județean, din Pitești, la Anestezie și Terapie Intensivă.

Managerul unității medicale din Mioveni, Adrian Codruț Schneider, declară în exclusivitate pentru ePitești că:

Citiți și: Boala care îngrijorează România: S-au înregistrat două decese în rândul copiilor

„Nu s-a întâmplat nimic în acest sens! Nu a plecat nimeni!”

Am vrut să aflăm cum s-a întâmplat acest lucru și cum au fost convinși medicii să rămână la spital.

„A fost o neclaritate și s-a rezolvat, atât pot să vă spun”, mai adaugă, pentru ePitești, managerul Schneider.

Precizăm că, așa cum a arătat ePitești  AICI – Exclusiv. Medicii de la ATI, din Mioveni, vin la ,,Județean”!, începând de azi, 4 decembrie, șase cadre medicale de la Compartimentul de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Mioveni ar fi trebuit să ajungă la ATI, la Spitalul Județean din Pitești.

,,Într-adevăr, avem cererile de transfer de la Spitalul Mioveni. Vor veni 6 medici, doar pentru ATI”, declara în urmă cu câteva zile managerul de la Județean, Adriana Molfea, pentru publicația noastră.

Situație halucinantă! Uite medicii, nu-s medicii! Ce se întâmplă cu ATI-ul de la Județean

Astăzi, am încercat să luăm legătura din nou cu Adriana Molfea pentru a vedea ce se întâmplă pe secția de ATI a unității medicale pe care o conduce. Managerul Spitalului Județean de Urgență din Pitești nu a putut fi contactat.

ePitești l-a întrebat însă pe Adrian Codruț Schenider dacă este posibilă la acest moment o colaborare între medicii de pe Compartimentul ATI din Mioveni și Secția Spitalului Județean Pitești.

„Asta nu am de unde să știu eu. Dacă cineva colaborează, nu trebuie să mă anunțe pe mine… dacă are o societate privată și face un contract de prestări servicii”, a încheiat șeful Spitalului Mioveni.

Precizăm că, potrivit informațiilor oficiale, prezentate de prefectul județului Argeș, Radu Perianu, la Județean, la ATI, ar activa în prezent un singur medic. Unul este în concendiu medical, iar altul ar fi demisionat.

Mai multe informații despre subiect puteți re(citi) în materialul publicației ePitești, AICI: – Criză la Spitalul Județean. Un medic a făcut infarct. Secția ATI, în colaps

În momentul în care vom obține informații concrete despre situația de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean vi le vom prezenta.

Vom urmări subiectul!

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)