Studentă la kinoterapie (pentru a se întreţine lucra la o pizzerie din Piteşti), Eugenia Cristina Linca de 20 de ani din Crângurile- Dâmboviţa, şi-a văzut moartea cu ochii la puţin timp de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă.
Cum ora era târzie, tânăra a fost dusă acasă- locuia cu chirie la mătuşa ei- chiar de patroana pizzeriei unde lucra. Ajunsă la uşa intrării în scară, când tocmai se pregătea să inrte, ea a simţit o mână care i-a acoperit gura şi o parte din faţă, iar în momentul imediat următor a simţit o împunsătură în zona gâtului.
Cu ultimele puteri, fata a intrat în bloc, apoi în apartamentul în care locuia, iar mătuşa ei, Dorina Nicolae, a sunat imediat la Poliţie şi Ambulanţă, cerând ajutorul.
Tânăra a fost transportată la spital şi operată de urgenţă, în acest moment viaţa acesteia nemaifiind pusă în pericol.
Frumoasa poveste de dragoste care a început în urmă cu circa un an între aceasta şi Mihai Andrei Vlad, de 24 de ani din Pietşti, masterand la Facultatea de Sport şi vecin de bloc cu victima, s-a terminat la fel de brusc în urmă cu 6 luni din cauza faptului că fata nu a mai rezistat acceselor de gelozie ale tânărului. Chiar dacă la începutul anchetei poliţiştii incluseseră în rândul suspecţilor şi pe fostul său iubit, lucrurile s-au lămurit la scurt timp după ce tânăra a ieşti din operaţie şi a dat primele declaraţii anchetatorilor.
Autorul acestei fapte chiar a fost fostul său iubit, tânara recunoscându-i mănuşile pe care aceste le purtase pentru a nu lăsa amprente. Pe numele autorului, Mihai Andrei Vlad, judiciarişii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă şi l-au reţinut 24 de ore. A fost prezentat Parchetului cu propunerea de arestare preventivă, instanţa acordând un mandat de 29 de zile.


![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)






