Eurial 263×587

Accident grav in Trivale

trivale_accident1

Alexandru Iliuţă Popa, de 20 de ani, din Bascov, se deplasa pe strada Trivale, având direcţia de mers spre Băbana.

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Ei bine, tânărul a reuşit să-l rănească grav pe Gheorghe Bălui, de 75 de ani, din Poiana Lacului, care se deplasa ca pieton pe carosabil. De acord că se deplasa pe carosabil, dar maşina cu pricina nu avea un claxon pe care sa il foloseasca al sau experimentt sofer prin care care să-l atenţioneze pe pieton ?

Neatentie

De cât timp o fi având şoferiţa Anca Raluca Constantinescu, de 37 de ani, din Moşoaia permis de conducere, nu putem face precizarea. Sigur este ca atunci cand efectuezi o manevra de depasire trebuie sa te asiguri. Ei bine, de această obligaţie nu a ţinut cont şoferiţa de mai sus care aflată la volanul unui autoturism Toyota, s-a angajat în depăşirea unui autocamion care rula în aceeaşi direcţie de mers, pe şoseaua ce străbate localitatea Dârmăneşti.

Autoturismul a lovit şi accidentat-o grav pe Ionela Diana Pătru, de 35 de ani, din Dârmăneşti care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers ( adică spre Coşeşti), pe partea stângă a drumului. Pe numele neatententei şoferiţe a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă.

Aflat la volanul unei autoutilitare Iveco, Nicolae Luţea, de 54 de ani, din Dragoslavele, l-a accidentat grav pe Gheorghiţă Cosma, de 42 de ani, din Dârmăneşti care se deplasa pe marginea părţii carosabile. În notă, politistii mai fac menţiunea că pietonul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Aşa, şi? Păi nu ar fi fost normal ca cel de la volan să-şi ia totuşi câteva măsuri preventive, mai ales în situaţia în care l-a văzut pe bărbatul băut…legănându-se în timpul deplasării? Transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Piteşti, victima a decedat la scurt timp după ce a fost preluat de personalul medical al Secţiei Urgenţe.

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1