Florăriile din municipiul Pitești sunt aglomerate încă de la primele ore ale dimineții, în prima zi de școală.
Înainte de începerea festivităților de deschidere a noului an școlar, la mai multe florării din Pitești s-au format cozi.
Oamenii au așteptat pentru a cumpăra câte un buchet pe care să îl ofere, simbolic, cadrului didactic îndrăgit.
Pentru a evita aglomerația din această dimineață, o parte dintre părinți au ales să cumpere florile încă de aseară, astfel încât să aibă buchetul pregătit pentru festivitatea de deschidere a noului an școlar.
Pentru mulți dintre cei care au trecut pragul florăriilor în această dimineață, floarea oferită profesorului reprezintă un gest simplu de apreciere și mulțumire, făcut cu ocazia începerii unui nou an școlar.
Buchete pentru toate buzunarele
Florarii s-au pregătit din timp pentru această zi, știind că începutul anului școlar aduce, în fiecare an, o cerere mai mare pentru flori, astfel că au pregătit buchete pentru toate gusturile și buzunarele, de la variante simple, până la aranjamente mai bogate și mai elaborate.
Prețurile pornesc de la aproximativ 45 de lei pentru buchetele cu crizanteme, în timp ce un buchet cu trei trandafiri ajunge în jurul valorii de 50 de lei.

Oferta este însă mult mai variată, iar cei care își doresc aranjamente mai complexe pot opta pentru buchete care depășesc 100 de lei. Cele mai elaborate dintre acestea pot ajunge chiar și la 200 de lei.
Florăriile, printre cele mai aglomerate locuri în această dimineață
Cererea ridicată s-a făcut simțită încă de la deschiderea florăriilor. Clienții au venit pe rând, iar în unele locuri s-au format cozi, pe măsură ce se apropia ora festivităților de început de an școlar.
Pentru florari, prima zi de școală reprezintă unul dintre momentele importante în care vânzările de flori cresc considerabil.
Buchetele pregătite special pentru această ocazie au fost gândite astfel încât să răspundă unor bugete diferite, de la variante mai simple până la aranjamente spectaculoase.
Astfel, înainte ca elevii să intre în clase pentru prima zi din noul an școlar, florăriile din Pitești au devenit, pentru câteva ore, puncte de atracție pentru părinții și copiii care nu au vrut să ajungă la festivitate fără o floare pentru cadrul didactic.






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxEveniment_BTS_epitesti.jpg)





