[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Alerte pentru consumatorii de energie electrică!

Alerte pentru consumatorii

Alerte pentru consumatorii de energie electrică!

Românii ar putea primi în curând notificări din partea furnizorilor de energie electrică atunci când se apropie de consumul lunar estimat. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care urmărește să ofere consumatorilor mai mult control asupra consumului și facturilor.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Potrivit proiectului, furnizorii vor avea obligația de a transmite o alertă atunci când un client ajunge la 80% din consumul lunar estimat. Notificarea va putea fi trimisă prin e-mail, SMS sau prin alte mijloace electronice convenite între furnizor și client.

Mesajul va conține informații despre consumul realizat până în acel moment, consumul estimat pentru întreaga lună, procentul deja atins și recomandări privind posibilitatea reducerii consumului pentru evitarea unor facturi mai mari.

Măsura urmărește să îi ajute pe consumatori să își gestioneze mai bine consumul și să evite situațiile în care primesc la finalul lunii facturi pe care le suportă cu dificultate, conform profit.ro.

O altă noutate importantă este obligația furnizorilor de a pune la dispoziția tuturor clienților conturi online gratuite, cel târziu până la 1 octombrie 2026.

Alerte pentru consumatorii de energie electrică!

Prin intermediul acestora, utilizatorii vor putea consulta:

consumul de energie pe ore, zile, luni și ani, în funcție de tipul contorului;
istoricul consumului și al facturilor;
plățile efectuate;
grafice privind evoluția consumului;
posibilitatea transmiterii indexului autocitit și actualizării datelor de contact;
informații despre contractul de furnizare.

Alerte pentru consumatorii de energie electrică!

Activarea contului online și a serviciului de notificare va fi opțională și nu va presupune costuri suplimentare pentru consumatori.

930X122 MAIA
https://hevy.ro/ 555x222px

Proiectul ANRE introduce și reguli noi pentru funcționarea comunităților de energie, stabilește condiții mai stricte privind comisioanele de reziliere anticipată a contractelor și obligă furnizorii să fie mai transparenți în relația cu clienții.

După parcurgerea procedurii de consultare publică și adoptarea ordinului, noile măsuri vor deveni obligatorii pentru furnizorii de energie electrică, oferind consumatorilor instrumente suplimentare pentru monitorizarea și controlul consumului de energie.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263 X 587 CUMPANA 1