Folosind o tehnică ce în majoritatea cazurilor a avut succes, adică apela la amabilitatea şi totodată naivitatea tinerilor, şi în special a fetelor- solicitându-le telefonul mobil pentru a dat un beep, după care o tulea cu mobil cu tot, Daniel Constantin Moragă, de 18 ani, din Piteşti, a reuşit să lase cu buza umflată, în numai patru zile, între 28 iulie şi 1 august, trei posesori de telefoane de ultimă generaţie.
Deocamdată, la Secţia 2 de Poliţie Piteşti, au fost depuse numai 4 plângeri în legătură cu astfel de furturi de telefoane, dar sigur numărul păgubiţilor este mult mai mare.
Marţi, oamenii legii au reuşit să-l identifice şi apoi să-l reţină pe Daniel Constantin Moragă, zis şi „Aspirină”, pe numele căuria a fost emisă o ordonanţă de reţinere de 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, infractorul primind un mandat de arestare preventivă de 29 de zile.
Între timp, poliţiştii au reuşit să recupereze unul dintre telefoanele furate, pe care „Aspirină” îl…măritase la o casă de amanet.





