Donaris 930 x 122

oltchim

Au venit banii pentru septembrie la Oltchim

Angajaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit salariile restante pentru luna septembrie, iar conducerea sindicatului negociază cu muncitorii aflaţi în greva foamei, pentru a-i determina să renunţe la protest.

Preşedintele interimar al Sindicatului Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat că salariile pentru luna septembrie au fost virate pe cardurile muncitorilor, spunând că speră ca până la sfârşitul lui noiembrie oamenii să primească şi banii pentru luna octombrie.

„Banii pentru luna septembrie au început să intre pe cardurile salariaţilor şi sperăm ca până la sfârşitul lunii să intre şi banii pentru luna octombrie, pot fi plătite drepturile aferente concediului de odihnă, s-a virat în conturile CAR-ului suma de 6 miliarde de lei. În acest moment nu sunt proteste la Oltchim şi încercăm să negociem cu cei şase grevişti ai foamei pentru a-i determina să renunţe la această formă extremă de protest, ei au spus că vor înceta greva foamei numai după o discuţie cu Victor Ponta. Încercăm să-i convingem să renunţe. A fost repornită secţia de propenoxid, urmând ca până mâine (n.r. – vineri) să mai fie repornite alte două secţii ale combinatului, polieteri şi sinteze organice, aşa că am funcţiona la sfârşit de săptămână la o capacitate de producţie de 30%”, a declarat Corneliu Cernev.

 

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90