Cine ajunge primul
Astfel, autorităţile locale au obligaţia de a recicla circa 15% din cantităţile totale de deşeuri colectate. Problema este că la Piteşti gradul de reciclare este de circa 5%, după cum spunea şi viceprimarul Cornel Ionică, astfel încât este nevoie să se facă eforturi mai mari. Dar cum să reciclezi PET-uri sau sticle ori cartoane când acestea sunt luate de băţeii şi fetele cu căruţele care apoi dau fuga la alte centre de colectare? Iată, aşadar, o explicaţie a acestui proiect de hotărâre de Consiliu Local fără precedent.
Ca la maşini
Sistemul va fi similar celui practicat în cazul maşinilor parcate neregulamentar: te-am prins că ai oprit unde nu trebuie, ţi-am ridicat maşina şi, pe lângă amendă, mai plăteşti şi pentru depozitarea ei şi recuperarea ei. Amenzile pentru căruţaşi au fost stabilite între 100 şi 500 de lei, iar căruţele şi caii vor fi ridicaţi de angajaţii SC Salpitflor Green SA.
Animalele vor fi duse la Grădina Zoologică unde vor fi îngrijite, iar proprietarii vor trebui să achite până la 25 de lei pe zi pentru acest lucru, iar căruţele vor fi depozitate la fel ca maşinile, cu o taxă de ridicare de 250 de lei. Cui îi va mai arde, în aceste condiţii, să meargă după gunoaie cu căruţa?
Pe unde este permis să se circule
Totuşi, circulaţia căruţelor nu va fi interzisă total. Acestea vor putea circula numai vinerea şi sâmbăta pe următoarele trasee:
a) Pe direcţia Nord – Sud pe traseul: str. Depozitelor – str. Costache Negri – str. Târgul din Vale – str. Lânariei – str. Basarabiei – Calea Craiovei – Târgul Saptamânal.
b) Pe direcţia Est – Vest pe traseul: b-dul Libertăţii – str. Smeurei – str. Nicolae Dobrin – str. Vasile Pârvan – Calea Craiovei – Târgul Săptămânal.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)

![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)
