930×122 CUMPANA 5

rucăr

DOI BRAŞOVENI AU VENIT LA RUCĂR CA SĂ BEA ŞI SĂ FACĂ SCANDAL. AU ŞI BĂTUT UN OM PE STRADĂ

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au reținut doi tineri, de 21 de ani, din orașul Victoria, județul Brașov, respectiv 22 de ani, din comuna Viștea, județul Brașov.

Citiți și: Argeș. Accident! O autocisternă și o mașină, implicate

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 23 august a.c., cei doi tineri, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Rucăr, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat fizic un bărbat, de 47 de ani, din aceeași localitate și ar fi amenințat cu acte de violență mai multe persoane.

După administarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria  Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citiți și: Video – Flăcăii din Rucăr au plecat la colindat cu Brezaia

(Foto: descriptiv)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

New Profesional Consult 570×90