930 x122 grota rece

donatii

EMOȚIONANT! AU DONAT BANI PENTRU EDUARD! O POȚI FACE ȘI TU!

Aseară, timp de două ore, în Piaţa Primăriei din Pitești a avut loc o acţiune de strângere de fonduri pentru Eduard Nonu, băiatul în vârstă de 23 de ani diagnosticat cu cancer limfatic. Tânărul are nevoie de cel puţin 15.000 de euro pentru un medicament care nu se găseşte în România şi care nu se află nici pe lista de medicamente compensate.

Citiți și: Accident în Pitești! Un TIR și un Bolid BMW implicate

Printre cei care au donat s-a numărat şi Cosmin Marinescu (foto 1 – tânărul în tricou albastru), un băiat care înțelege cel mai bine prin ce trece Eduard: a avut cancer osos şi, sprijinit, la rândul său, a reuşit să înfrunte boala. “Este un gest normal, nimic ieşit din comun. Tot datorită oamenilor cu suflet am strâns și eu suma de care aveam nevoie şi acum sunt bine. Sper să reuşească şi Edi!”, ne-a mărturisit Cosmin.

Sufletul acțiunii, cel care a adunat donațiile într-o cutie, a fost tatăl lui Eduard, Adrian Nonu: “Nu cred că pot exprima în cuvinte ce simt! Este pentru noi un lucru extraordinar, oamenii prezenţi ne-au încurajat psihic! Ştiu că banii se obţin greu, foarte greu în ziua de azi… Le mulţumesc din inimă şi le doresc tot binele din lume! Este greu ca părinte şi, în primul rând, este greu pentru băiatul meu…”, ne-a declarat tatăl. În Piața Primăriei a fost și mama lui Eduard (foto 1), care, firesc, nu și-a putut stăpâni lacrimile.

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

La acțiunea de aseară a participat și maestrul popular Ion Rodoș. Maestrul a donat o parte dintre sculpturile sale, dar și dintre cele lucrate de copiii de la Centrul Cultural din Mioveni pentru a fi licitate în sprijinul lui Edi. „Gândiţi-vă că oricare dintre noi, Doamne fereşte!, putem ajunge în situaţia asta! La un moment dat să te trezeşti singur, fără niciun sprijin… În primul rând te distruge psihic, material nu mai zic! Sper şi cred că se va vindeca. Îi va creşte moralul foarte mult în seara asta!”, ne-a spus Ion Rodoş. În numai două ore s-au strâns 500 de euro și 5.355 de lei.

Detalii despre situația lui Eduard Nonu și informații despre conturile bancare în care puteți dona citiți aici: http://epitesti.ro/social/edi-nevoie-de-tine-ajuta-l-sa-traiasca/.

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90