Producătorul și furnizorul de energie electrică Hidroelectrica, controlat de statul român, anunță o creștere a tarifelor începând cu 1 aprilie 2025.
Noile prețuri vor varia între 1,04 – 1,12 lei/kWh, în funcție de distribuitor, față de tarifele anterioare de 0,83 – 0,92 lei/kWh.

Această modificare de prețuri vine într-un context în care schema de plafonare a facturilor de energie urmează să expire, iar autoritățile analizează posibilitatea prelungirii acesteia.
Un proiect de plafonare a fost lansat în dezbatere publică, dar nu a fost încă aprobat.
Hidroelectrica majorează prețurile. Cât vor plăti clienții de la 1 aprilie 2025
Hidroelectrica a transmis că, dacă schema de plafonare va fi menținută, compania va respecta plafoanele stabilite de autorități, astfel încât consumatorii casnici să beneficieze de tarife adaptate nevoilor lor de consum.
Pentru moment, noile prețuri anunțate reflectă costurile actuale din piața de energie și posibilele ajustări ale cadrului legislativ.
Clienții Hidroelectrica sunt sfătuiți să urmărească evoluția reglementărilor pentru a afla dacă măsura plafonării tarifelor va fi prelungită sau dacă vor trebui să achite noile tarife majorate.
Aceasta este prima creștere de prețuri anunțată de Hidroelectrica după o perioadă lungă în care compania a oferit unele dintre cele mai avantajoase tarife de pe piață.
Foto: Descriptiv


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)
