- Publicat de: admin
- 25-03-2015, ora 14:03
- Social
IUBITUL LIEI I-A IMPRESIONAT PE SPECTATORI PÂNĂ LA LACRIMI
Adrian Cristian Călinescu se luptă zilnic pentru viaţa iubitei sale, Lia Maria Manuela Spiridon, piteșteanca în vârstă de 19 ani diagnosticată cu leucemie. Student la Psihologie, Adrian este un exemplu de bunătate și generozitate.
Citiți și: Pitești. Instituție publică importantă face angajări!De când au primit vestea cumplitei boli, tânărul s-a implicat în nenumărate evenimente caritabile, în încercarea de a strânge cele 200.000 de euro de care minunata lui prietenă are nevoie pentru obligatoriul transplant de măduvă.
Așa s-a întâmplat și aseară. La spectacolul caritabil de muzică populară organizat la Teatrul „Alexandru Davila”, Adrian (foto 1, cu papion) a fost coprezentator alături de Cristina Ştefan.
Citiți și: Argeș. Instituție subordonată Consiliului Județean face angajări!“Sunt alături de ea în orice moment! I-am promis că voi reuşi să strâng suma respectivă de bani şi nu vreau să o dezamăgesc! Lia este foarte puternică şi ne susţine din toate punctele de vedere pentru tot ceea ce facem pentru ea!”, a spus Adrian la începutul concertului. Vorbele lui Adrian i-au făcut pe nu puțini dintre spectatori să lăcrimeze.
Timp de două ore și jumătate, Maria Loga, Victoriţa Lăcătuşu, Valentin Sanfira, Ana Maria Cristina, orchestra „Doina Bascovului”, ansamblul folcloric Dorul, ansamblul Doruri Muscelene, Ionuţ Crîstea, Adina Sima, George Nedelea, Diana Călinescu, Valentin Grigorescu și Daniela Cernea Leon au cântat pentru Lia. În plus, demonstraţia de virtuozitate la ţambal a lui Mihai Cătălin Iancu a fost aclamată şi aplaudată în picioare.
La concert a asistat o perioadă de timp și președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău.
Toți banii strânși aseară vor fi donați pentru Lia. Amintim că prețul unui bilet a fost de 50 de lei.
Detalii despre caz puteți (re)citi aici: http://epitesti.ro/social/bolnava-de-leucemie-o-pitesteanca-studenta-la-drept-si-ase-nevoie-de-ajutor/.