Cunoscută ca suferind cu unele afecţiuni psihice în urma cărora a fost chiar internată în Spitalul de la Vedea ( de unde a fost externata cu aproape o saptamana in urma), o femeie i-a declarat concubinului ca a fost victima unui viol chiar in cimitirul satului. Evident barbatul a sunat la politie.
Pentru cea pe care a considerat-o iubirea vieţii lui, un piteştean, Daniel Marica, de 33 de ani, a plecat din oraşul natal pentru a locui alături de Daniela Dumitru, de 42 de ani, la Suseni.
Cum violul este o infracţiune destul de gravă, la scurt timp după primirea sesizării, oamenii legii s-au deplasat la locuinţa victimei pentru declanşarea cercetărilor. Astfel, ei au putut constata ca hainele cu care femeia fusese îmbrăcată în momentele în care a fost luată cu forţa şi apoi violată, nu erau nici distruse, nici murdare, nici măcar şifonate, aşa cum nici pe corpul acesteia, ori în zona cu „pricina” nu se observau urme de violenţă. Dupa mai multe minute de la declanşarea cercetărilor, Daniela Dumitru le-a declarat oamenilor legii că totul a fost o înscenare iar ceea ce a făcut, a făcut pentru a-l testa pe concubinul său spre a se convinge dacă o iubeşte, ori…ba.





