930X122 MAIA

ajutor

MII DE FAMILII DIN ARGEȘ, ÎN DIFICULTATE EXTREMĂ

Mii de familii din Argeș, în dificultate extremă. Datele oficiale ale Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială arată că în prezent în judeţul Argeş nu mai puțin de 6.501 familii primesc ajutor de la stat pentru creşterea copiilor.

Citiți și: Un nou ajutor de la stat! Cine va beneficia!

Nu vorbim nici de alocaţia de stat pentru creşterea copilului, de care beneficiază toţi minorii, şi nici de indemnizaţia pentru creşterea copiilor cu vârsta de până la doi ani. În acest caz este vorba de o aşa numită „alocaţie pentru susţinerea familiei în dificultate”.

Beneficiază de acest drept părinţii care îşi cresc singuri copii (cei divorţaţi, văduvi), dar şi familiile cu venituri foarte reduse.

Citiți și: 42.000 de euro pentru fiecare gospodărie! Cine primește banii

Suma totală plătită părinţilor din Argeş aflaţi în dificultate este de circa 1.000.000 de lei lunar. Valoarea medie a alocaţiei per copil beneficiar se ridică la 153 de lei.

Judeţul Argeş se află pe locul 10 la nivel naţional din punct de vedere al numărului de beneficiari ai acestei alocaţii speciale.

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90