Trecuseră puţine minute după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, atunci când, în urma unei solicitări, poliţiştii din Cepari s-au deplasat pentru a documenta o infracţiune de tâlhărie comisă asupra unui localnic.
La scurt timp după ce a ieşit dintr-un bar indreptandu-se spre casa, Victor Stanciu, de 48 de ani, din Cepari a fost acostat de către doi tineri ( pe care bărbatul îi cunoştea). După ce i-au luat din buzunar portofelul, au subtilizat banii din acesta ( 700 de lei), dispărând in inturneric.
Oamenilor legii din Tigveni, nu le-a luat prea mult timp pentru a afla cine erau autorii: Ion Vasile, de 17 ani şi consăteanul acestuia Marian Claudiu Chirilă, de 16 ani, ambii din Cepari. Dacă pe primul dintre tâlhari, poliţiştii l-au gasit la domiciliu, pentru celălalt a fost nevoie de alte câteva ore pentru a pune mâna pe el. Oricum, ambii au făcut cunoştinţă cu celula pentru 24 de ore. Cei doi au primit mandate de arestare preventivă pentru câte 19 zile.





