După ani de zile în care au format o familie (cu bune şi rele), un cuplu piteştean a hotărât că lucrurile nu merg tocmai bine, aşa că au decis să divorţeze. Că hotărârea despărţirii a fost una luată de comun acord ori numai de către unul dintre ei, nu mai contează.
Important este doar faptul că femeia, imediat cum s-a dat soluţia, şi-a luat hainele şi s-a mutat la părinţii săi din localitatea Smeura- Moşoaia. Ori, gândul despărţirii se pare că nu a fost la fel de bine suportat, aşa că bărbatul, avea, n-avea treabă, se ducea destul de des la casa foştilor săi socri, aşa cum a făcut-o şi în seara de miercuri spre joi. Acum, în urma celor petrecute noaptea trecută, anchetatorii cercetează pentru a lua o decizie corectă în privinţa dosarul penal întocmit ca urmare a decesului Ioanei Tolbariu, de 75 de ani: a fost infracţiune de lovituri cauzatoare de moarte sau doar moarte naturală?
A decedat în ambulanţă
Din cercetările demarate de poliţiştii coordonaţi de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-au stabilit următoarele: aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, Ionel Oprescu, de 50 de ani, din Piteşti a intrat în gospodăria fostei sale soacre- de acum-, având un dialog cu aceasta şi fosta soţie. Ce vorbe şi-au aruncat cei doi, nu se prea ştie. Cert este că la un moment dat, bărbatul s-a repezit la Ioana Tolbariu pe care a agresat-o ( câţiva vecini declarând că au văzut cum bărbatul a luat-o de păr şi a izbit-o cu capul de gard), gesturi în urma cărora, bătrânei i s-a făcut rău. Personalul medical al ambulanţei solicitate, i-au aplicat victimei diverse tratamente pentru a o stabiliza, cu intenţia e a o transporta la Secţia Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Piteşti.
Din păcate, la scurt timp după ce ambulanţa s-a pus în mişcare, starea bătrânei s-a înrăutăţit şi, cu toate eforturile personalului medical al salvării, femeia a decedat. Din acel moment, singurul care putea stabili cauza decesului era doar medicul legist ce urma să efectueze autopsia.
„Nu există legătură directă de cauzabilitate”
Primul lucru care s-a stabilit la autopsia efectuată de către doctorul Dan Manu, a fost acela că moartea a survenit ca urmare a unui infarct miocardic. Nu există legătură directă de cauzalitate în cazul decesului. Putem însă trage concluzia că şi în cazul în care nu există o legătură directă, una indirectă poate fi totuşi iar acest lucru este la mintea cocoşului. Păi dacă bătrâna suferea cu inima iar fostul ginere s-a repezit la aceasta, nu-i putea declanşa o criză…cardiacă? Au fost trimise la Bucureşti mai multe probe care trebuies analizate iar în urma rezultatului care urmează să sosească peste două-trei săptămâni, anchetatorii vor stabili- sau nu- vinovăţia cuiva.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)



