Depresiile, disperarea şi situaţiile materiale nu tocmai fericite în care se află mulţi oameni, îi aduc pe aceştia nu numai în pragul disperării, unii trecând chiar la măsuri extreme, adică la sinucidere.
Unele le reuşesc, în altele doar norocul face să nu se ajungă la asemenea nenorociri, cheltuielile de înmormântare înglodând familiile acestora în şi mai multe datorii. Au fost trei astfel de tentative de sinucidere, la două dintre acestea, sinucigaşii chiar reuşind să-şi ducă până la capăt planul. Fiecare dintre aceştia au ajuns să se spânzure din cauza problemelor financiare şi tot fiecare au ajuns la punerea în aplicare a planului având propria poveste şi, au considerat ei, motive justificate de a-şi pune ştreangul de gât.
*Suferind de afecţiuni cerebrale grave, Daniel Pană, de 48 de ani, din Câmpulung, avea deseori accese de furie, ultima dintre acestea, fiind chiar ultima criză. Atunci când soţia acestuia s-a întors de la serviciu, a avut neplăcuta surpriză ca la intrarea în casă să-şi observe bărbatul care atârna într-un laţ de ţeava de gaze.
*Într-o altă sinucidere, dacă acest lucru nu ar fi considerat o nenorocire, subiectul în sine poate fi trecut şi în rândul subiectelor…hilare. Un bărbat de 55 de ani, din Cerşani- Suseni, Marian Ghiţă s-a apucat de curând ( împreună cu fiul său) de construirea unei noi case. Cum între timp acesta a rămas fără bani, între tată şi fiu au început certurile, aşa că sătul de această situaţie, bărbatul şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se de una din grinzile casei aflate în construcţie. Ba, a lăsat şi un bilet pentru cei interesaţi dar mai ales pentru fiul său, în care nu explica motivul care la împins la acest ultim gest, ci doar câteva cuvinte, şi anume: „să fii…sănătos”.
*În urmă cu un an, atunci când soţia sa a decedat ca urmare a unei boli (deocamdată rămasă fără leac), Ion Cristian Radu, de 46 de ani, din Albota, a rămas cu o stare depresivă şi care în timp a devenit şi mai acută. Probabil că omul şi-a iubit foarte mult soţia iar pierderea acesteia a fost una peste care nu a putut să treacă. Cum de la aceasta i-au rămas mai multe medicamente, Ion Cristian Radu, s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor, aşa că înghiţind mai multe astfel de pastile, s-a gândit că poate ajunge lângă cea cu care a împărţit şi bune şi rele atâţia ani. Din fericire, bărbatul a fost salvat la timp de către cei care i-au observat gestul şi care au solicitat imediat intervenţia unei ambulanţe, personalul medical al acesteia acordându-i primul ajutor şi, deşi au insistat să-l transporte la spital,acesta a refuzat internarea.





