263 X 587 CUMPANA 1

Pazea! Termoficarea are procedura pentru recuperarea datoriilor

calorifer

SC Termo Calor Confort SA Pitesti a realizat o procedura de recuperare a datoriilor de la rau-platnicii individuali. Altfel spus, nu va mai fi vizata intreaga asociatie pentru datoriile catorva, ci vor fi luati la ochi exact acei locatari care au restante la plata facturilor catre SC Termo Calor Confort SA. Astfel, termoficarea va trece mai intai la identificarea locatarilor restantieri: in acest sens, asociatiile de proprietari vor prezenta la sediul societatii Termo Calor Confort S.A. urmatoarele documente:

– Listele de plata din care sa reiasa suma datorata, copie xerox, semnata si certificata de administrator;
– Centralizator pe apartamentul respectiv semnat de presedinte si administrator care sa cuprinda cotele restante aferente fiecarei luni in parte, cu calcularea separata a penalitatilor aplicate fiecarei cote si numarul de zile pentru care au fost percepute;
– Datele de identificare ale debitorilor, restantieri, cat mai specific mentionandu-se numele, prenumele, adresa de domiciliu, copie act identitate (daca este posibil);
– Numarul de telefon al restantierului ( in masura in care acest lucru este posibil)
– Elemente ale dialogului dintre parti (adrese, notificari, orice corespondenta dintre asociatie si restantier cu privire la debitul in cauza) daca exista;
– Procesul-verbal al adunarii generale prin care s-a hotarat sistemul de penalizari si procentul de penalizare aplicat pentru fiecare zi de intarziere;

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

Urmatoarea etapa o constituie delegarea de sarcini catre societatea Termo Calor Confort S.A. in vederea recuperarii sumelor restante, sens in care asociatiile vor prezenta urmatoarele documente :
– statutul asociatiei de proprietari
– acordul de asociere al asociatiei de proprietari
– Incheierea de infiintare si codul fiscal al asociatiei de proprietari;
– datele de identificare ale reprezentantilor legali, respectiv, presedinte, administrator (copie CI, daca este posbil)

A treia etapa este redactarea si intocmirea de catre departamentul juridic al S.C.Termo Calor Confort S.A. a unei imputernici, a unui contract cesiune creante, ori a unei actiuni in instanta, fiind actionata asociatia in principal iar restantierii vor fi chemati in garantie in subsidiar;

Dupa parcurgerea acestor trei etape initiale, se va proceda la somarea/notificarea debitorilor in vederea solutionarii prejudiciului pe cale amiabila sens in care vom depune toate diligentele pentru ca acestia sa primeasca prin orice mod, posta, afisare, remitere sub semnatura privata a documentului numit notificare. De asemenea, se va incerca contactarea telefonica a debitorilor, acestia urmand a fi instiintati cu privire la modalitatea de recuperare debite ce urmeaza a fi parcursa, incercandu-se solutionarea tuturor problemelor pe cale amiabila in sensul recuperarii sumelor restante.

In acelasi timp conform dispozitiilor art. 51 din Legea 230/2007, se va proceda si la inscrierea privilegiului imobiliar cu rang prioritar al Asociatiei de proprietari in Cartea Funciara, sens in care, imobilul nu mai poate fi vandut, ipotecat, executat, inchiriat, promis spre vanzare, privilegiul Asociatiei urmand a fi ridicat numai dupa achitarea tuturor sumelor datorate, a penalitatilor si a cheltuielilor procedurale efectuate cu aceasta ocazie. Privilegiul se radiaza la cererea presedintelui asociatiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitantei ori a altui inscris prin care asociatia confirma plata sumei datorate.

Daca ulterior parcurgerii acestor etape nu se va solutiona diferendul, se va proceda la redactarea actiunii, dosarul fiind deferit instantelor competente.

fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587