Donaris 930 x 122

alexandru rezuș

PITEȘTENII AU TALENT: ALEXANDRU REZUȘ, DE LA „DINU LIPATTI”

În vârstă de 18 ani, piteșteanul Alexandru Rezuş învață la Liceul de Artă ,,Dinu Lipatti’’ și are un excepțional talent la desen și pictură. Talentul i-a fost descoperit de către profesorul său de desen din școala generală. Este și un bun dansator, de un an încoace făcând parte din trupa Insidious Crew.

Citiți și: Exclusiv: Zara și-a făcut bagajele! Centrul Piteștiului rămâne mai pustiu

 „Îmi place să lucrez noaptea”

,,De obicei mă las purtat de sentimente şi desenez ceea ce simt sau ceva care mă atrage. Îmi place să fac portrete, să studiez oamenii şi, în încercarea de a reda cât mai fidel aspectul lor, încerc să-i cunosc, să-i înţeleg, să văd cum sunt ei cu adevărat.

Citiți și: Pitești. Veste excepțională! Toată lumea se va bucura

În special desenez în creion şi tuş, însă am momente când mă folosesc şi de culori. De obicei, la un desen lucrez între două şi şase ore, însă au existat situații când am lucrat şi câte două zile sau chiar o săptămână. Totul depinde de cât de mare este suprafaţa lucrării şi de complexitatea ei.

Îmi place să lucrez noaptea, atunci îmi găsesc inspiraţia. De regulă prefer să lucrez în linişte, alteori, însă, aleg să ascult muzică. Totul depinde de starea mea.’’, povestește Alexandru Rezuș pentru ePitești.

„Pun mult suflet în fiecare desen”

Talentul lui Alexandru Rezuș a fost remarcat și răsplătit și de juriile unor competiții cu participare națională sau internațională.

,,Pun mult suflet în realizarea fiecărei lucrări, mă implic, mă descarc prin desen… Desenez atunci când sunt supărat sau fericit, iar starea mea de spirit influenţează mult rezultatul final.

Am avut ocazia să particip şi la concursuri. Dintre reuşitele mele aș enumera premiul I la concursul naţional ,,Haans Hermann’’, la secţiunea Grafică, și premiul III, atât în anul 2012, cât şi 2013, la concursul internaţional ,,Mâini de Aur’’, la secţiunea Icoane pe sticlă. Anul acesta am participat şi la Olimpiada Naţională de Arte, la secţiunea Istoria artelor, însă nu am reuşit să câștig niciun premiu. Lucrul acesta m-a ambiţionat, însă, iar anul viitor sunt hotărât să depun mai mult efort.”, spune Alexandru.

A participat nu doar la concursuri de desen, ci și la faza județeană a Olimpiadei de biologie și la faza locală a Olimpiadei de istoriei, obținând la ambele câte o menţiune.

„Nu mă văd făcând altceva”

Dansul și fotografia sunt celelalte pasiuni ale elevului de la Liceul de Artă ,,Dinu Lipatti’ din Pitești. Face parte din trupa de dans modern Insidious Crew.

,,Fac şi afişe și pliante. De exemplu, anul trecut am fost reprezentantul grafic al Consiliului Județean al Elevilor Argeş. Eu am realizat tot ce a ținut de partea grafică şi conceptuală a materialelor de publicitate.”, precizează tânărul.

Și-a propus să devină student la Universitatea de Vest din Timişoara, la Facultatea de Arte şi design, secţia grafică, iar ulterior, după terminarea facultății, să urmeze masterul de grafică şi graphic design. „Vreau să profesez în acest domeniu pentru că nu mă văd făcând altceva.’’, conchide Alexandru Rezuș.

Spre cinstea lui, Alexandru s-a implicat și în acțiuni umanitare. Detalii, aici: http://epitesti.ro/social/licitatie-cu-ron-ross-si-alex-pirvu-pentru-6-tineri-talentati/. (Foto: Facebook Alex Rezuş)

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90