Pitești. Afacerist, gest neașteptat pentru Spitalul de Pediatrie
Valentin Deaconescu, manager în mediul privat și fost consilier județean din partea PNL Argeș, în prezent membru PSD, demonstrează că implicarea civică poate face diferența în viața reală.
Atunci am realizat cât de mult contează pentru copii și părinți un mediu cât mai prietenos pe durata internării.
Mi-am dorit să aduc o mică bucurie acolo unde este nevoie de sprijin.”, a explicat Vali Deaconescu.
Pitești. Afacerist, gest neașteptat pentru Spitalul de Pediatrie
Acțiunea a fost realizată prin Asociația VALDO DEC, organizație fondată pentru a sprijini educația, sănătatea și inițiativele sociale din județul Argeș.
Donația a constat în mai multe televizoare moderne, amplasate în saloanele în care sunt internați copiii.
Logistica a fost gestionată intern, iar valoarea donației a fost modestă, „o sumă pe care și-ar permite-o orice om de afaceri”.
„Am ales televizoarele pentru că pot aduce un strop de normalitate copiilor internați – îi ajută să treacă mai ușor peste zilele petrecute în spital.
Spitalul deservește o mare parte a comunității, inclusiv familii din medii vulnerabile, și am considerat firesc să oferim sprijin acolo unde impactul este direct și vizibil”, a mai transmis inițiatorul proiectului.
Pitești. Afacerist, gest neașteptat pentru Spitalul de Pediatrie
Asociația VALDO DEC s-a remarcat în județul Argeș prin susținerea fotbalului local piteștean, sprijinirea clubului sportiv LPS Pitești, donații de echipamente către licee și școli gimnaziale din Pitești, dotarea cu televizoare a saloanelor din Spitalul Călinești, precum și prin implicarea activă în numeroase proiecte de ajutor social.
„Implicarea civică nu este un gest opțional, ci o responsabilitate morală pentru toți cei care pot oferi ceva înapoi comunității.
Le transmit antreprenorilor din Argeș că orice sprijin, oricât de mic, poate face o diferență reală. Împreună putem construi un județ mai solidar, mai educat și mai sănătos.”
Pe lângă activitatea filantropică, Valentin Deaconescu a fost numit recent președinte al Asociației Hornarilor, Coșarilor de Fum și Șemineelor din România (ASFOCH), poziție în care va coordona la nivel național activitățile din domeniu.
Detalii pe marginea subiectului puteți re (citi) AICI.
Pitești. Afacerist, gest neașteptat pentru Spitalul de Pediatrie