Pitești: Casa de patrimoniu „Nae Dumitrescu”, cumpărată de Primărie cu 1 mil. €, intră într-o renovare de peste 5,5 mil €
Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, de la ora 15:00, într-o ședință extraordinară de îndată în care va fi supus la vot un proiect cu impact major asupra zonei centrale a orașului.
Este vorba despre aprobarea documentației tehnico-economice pentru investiția „Regenerare urbană integrată: Casa Nae Dumitrescu și Parcul I.C. Brătianu”, un proiect care urmărește restaurarea unei clădiri de patrimoniu și modernizarea unuia dintre cele mai cunoscute spații verzi din municipiu.
Dacă proiectul va primi votul consilierilor locali, administrația municipală va putea depune cererea de finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
O achiziție urmărită pas cu pas de ePitești
ePitești a documentat constant evoluția Casei „Nae Dumitrescu”, una dintre cele mai controversate achiziții făcute de Primăria Pitești în ultimii ani.
În august 2022, publicația anunța că imobilul cumpărat cu aproximativ un milion de euro ar putea fi transformat într-o galerie de artă.

Doi ani mai târziu, în august 2024, primarul Cristian Gentea declara că proiectul este blocat de dificultăți legate de finanțare și avize, dar că municipalitatea caută soluții pentru salvarea clădirii.
Pe 1 aprilie 2026, ePitești relata că imobilul a fost inclus într-un amplu proiect de regenerare urbană alături de Parcul I.C. Brătianu.
Astăzi, proiectul ajunge în fața Consiliului Local, unde consilierii vor decide dacă investiția merge mai departe către etapa de finanțare și execuție.

Aproape 28 de milioane de lei pentru patrimoniu și spații publice
Valoarea totală estimată a investiției este de 27,9 milioane de lei cu TVA, respectiv peste 5,5 milioane de euro.
Proiectul beneficiază de finanțare europeană și cofinanțare locală, fiind inclus în programul dedicat regenerării urbane și valorificării patrimoniului cultural.
Cea mai mare parte a sumelor va fi direcționată către restaurarea și consolidarea Casei Nae Dumitrescu, clădire monument construită în 1927, dar și către reamenajarea completă a Parcului I.C. Brătianu.
Potrivit documentației, numai lucrările de construcții și instalații depășesc 19,5 milioane de lei cu TVA.
Centru cultural modern și parc complet reamenajat
Proiectul prevede transformarea Casei Nae Dumitrescu într-un centru cultural multifuncțional.
Clădirea va găzdui spații expoziționale permanente și temporare, bibliotecă, sală de lectură, ateliere educaționale, săli pentru conferințe și evenimente culturale, precum și o cafenea culturală.
În paralel, Parcul I.C. Brătianu va fi modernizat prin refacerea aleilor pietonale, amenajarea unei piste pentru biciclete, instalarea de mobilier urban nou, sisteme moderne de iluminat, spații de relaxare și completarea fondului vegetal cu arbori, arbuști și plante ornamentale.
Rămâne de văzut dacă proiectul va obține astăzi votul necesar în Consiliul Local pentru a merge mai departe către etapa de finanțare și execuție.








![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)





