Rechizite școlare gratuite pentru anul 2025-2026!
Elevii din învățământul de stat, primar și gimnazial, proveniți din familii cu venituri reduse, vor beneficia și în anul școlar 2025-2026 de pachete de rechizite gratuite, conform prevederilor Legii nr. 126/2002.
Programul este destinat copiilor din familii unde venitul mediu lunar pe membru, realizat în luna iulie 2025, nu depășește 50% din salariul de bază minim brut pe țară, adică 2.025 lei.
Dosarele pentru acordarea rechizitelor se depun la școlile unde elevii sunt înscriși, în termen de cinci zile de la începerea cursurilor, iar până pe 19 septembrie acestea vor fi analizate și verificate de conducerea unităților de învățământ.
Pentru stabilirea eligibilității, părinții sau tutorii legali trebuie să completeze o cerere tip și să atașeze documente doveditoare ale veniturilor familiei.
Rechizite școlare gratuite pentru anul 2025-2026!
La calcul se iau în considerare salarii, indemnizații, burse, alocații, venituri din chirii sau arendă, dar și alte surse permanente de întreținere.
Valoarea pachetelor de rechizite a rămas aceeași ca în anii anteriori: 65 de lei pentru elevii din ciclul primar și 75 de lei pentru cei din gimnaziu. Listele finale cu beneficiarii vor fi publicate de școli în cel mult 15 zile de la începerea anului școlar.
Programul are ca scop sprijinirea elevilor aflați în dificultate materială și asigurarea accesului egal la educație. Rechizitele vor fi distribuite până la 1 octombrie, astfel încât toți copiii să înceapă noul an pregătiți corespunzător.
Această măsură rămâne una esențială pentru reducerea abandonului școlar și sprijinirea familiilor vulnerabile, arată edupedu.ro.












