263 x 587 eurial

Rina Boață a cîștigat bătălia cu Ministerul Sănătății: Spitalul Călinești nu se va desființa!

Spitalul-de-la-Calinesti-nu-abandoneaza-lupta

Dacă săptămîna trecută, era doar un zvon, astăzi este o certitudine: Spitalul Dr. Ion Crăciun de la Călinești, unul din cele patru spitale aflate pe lista Ministerului Sănătății pentru reprofilare, va scăpa teafăr și nevătămat. La propunerea managerului Rina Boață și a primarului Nicolae Gavrilescu, acesta va fi preluat de Spitalul Orășenesc Mioveni, ca secție exterioară. Cu toate acestea, de teamă să nu-și piardă locul de muncă, unii angajați, medici, dar și asistenți, s-au transferat deja într-o unitate mai sigură. Cît privește spitalele de la Rucăr, Domnești și Mozăceni, aici lucrurile sunt la fel de clare: ele vor deveni centre de permanență, putînd să funcționeze ulterior pe lîngă azilele de bătrîni în care vor trebui să se transforme la cererea Ministerului Sănătății.

IMM 930×122
New Profesional Consult-555×222

Conform vicepreședintelui CJ Argeș, Florin Tecău, spitalul Călinești a scăpat totuși ca prin urechile acului de la reprofilare: „Am semnat memoriul primarului din Mioveni, prin care suntem de acord ca Spitalul de la Călinești să devină secție a acestui spital. Rugămintea primarului de la Călinești a fost să așteptăm însă data de 20 aprilie, pentru că atunci se dă sentința în ce privește contestația lor. Acolo există încă 70 de bolnavi internați, și la Călinești deja există un azil de bătrîni. Au resurse în această lună să asigure salariile, dar o parte din personal s-a transferat, printre care medicul de la Pediatrie și o parte din asistenți”. În afara acestei secții exterioare, Mioveniul s-ar putea alege și cu laboratorul de analize acreditat Renar de la Domnești. Pentru acesta se bate cu Spitalul Județean, dar șansele se pare că sunt de partea celor care au venit primii cu o solicitare scrisă în acest sens către Consiliul Județean, adică a lor.

 

Județeanul vrea laboratorul de analize de la Domnești

„De asemeni laboratorul de la Domnești ar putea să fie preluat de Mioveni. În același timp însă a mai venit o solicitare pentru preluarea acestui laborator de analize de către Spitalul Județean Argeș. Ministerul Sănătății desființează un spital care are laborator de analize acreditat, în timp ce Spitalul Județean nu are laborator de analize acreditat, pentru că nu s-au preocupat în timpurile anterioare să-l doteze și să obțină acreditare. Pentru acreditare trebuie să faci o documentare, să vină o comisie care să-ți evalueze activitatea și din cîte am înțeles la Județean există și un deficit de aparatură. Ei în primul rînd aparatura sunt interesați să o preia. Am discutat cu prefectul, care va merge azi (n.r., ieri) la MS să vadă ce soluție găsește cu cele două spitale care vor laboratorul de la Domnești. Noi am semnat însă memoriul Spitalului de la Mioveni, pentru că doar ei au solicitat în scris acest lucru”, a precizat vicepreședintele CJ Argeș.

Înființarea Centrelor de permanență, pe ultima sută de metri

În ceea ce privește viitoarele centre medicale de permanență, grupul de lucru de pe lîngă CJ Argeș analizează care ar fi costurile pentru asigurarea unui profil corespunzător acestora. „Am analizat strategia în ce privește transformarea spitalelor Domnești, Mozăceni și Rucăr în azile de bătrîni, iar în acest sens CJ Argeș trebuie să facă un efort între opt și zece miliarde lei vechi. Am inițiat procedurile de înființare a centrelor de permanență, la Rucăr primarul deja a dat hotărîrea de Consiliu Local, urmînd să încheie contractul cu Ambulanța, la Domnești sunt pe ultima sută de metri, rămîne să finalizăm acțiunea și la Mozăceni. Vom avea ședința extraordinară de CJ în care să aprobăm înființarea acestor centre de permanență. În privința lor, inițiativa o are Consiliul Local respectiv care va intra într-un parteneriat cu DSP-ul pe baza unui program al Ministerului Sănătății”, a declarat Florin Tecău. Vicele CJ a dat de înțeles că o parte din cheltuielile de asistență pentru bătrîni vor fi suportate și de către aceștia, în ciuda celor 1400 de lei pe care îi va asigura luna Ministerul Muncii per pacient: „Grupul de lucru face această documentație, dar se ridică o problemă: o să amenajăm căminele de bătrîni, finanțarea durează 33 de luni, dar dacă nu o să avem bătrîni, iarăși o să se închidă. Finanțarea azilelor respective se va face și prin unele contribuții a celor ce solicită aceste servicii”. În prezent, CJ Argeș ia în calcul plata personalului TESA după desființarea spitalului de la Domnești.

IMM 930×122
555×222 LA COCOS
fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587