930×122 CAPRA 5

scandal

Scandal monstru în Trivale. Picioare în uşă, cuţite, urlete

Scandal monstru în Trivale. Picioare în uşă, cuţite, urlete. Duminică, 21.02.2021, în jurul orei 02:00, la dispeceratul Poliției Locale a fost sesizat faptul că, la blocul MS2 din Trivale, pe una din scările imobilului, se tulbura liniștea și ordinea publică.

Citiți și: Ireal: Scandal la Argeș Mall! Comportament INACCEPTABIL: „Ieși ca te bat!”

În scurt timp, a intervenit un echipaj al Poliției Locale, la fața locului fiind depistate 3 persoane (una de sex feminin și două de sex masculin) care se certau, deranjând astfel liniștea locatarilor.

Este vorba despre S. A. de 20 ani, C. T., de 25 ani, respectiv B.E, în vârstă de 24 ani. Persoanele în cauză au fost sancționate conform Legii 61/1991.

Citiți și: Șocant: Ucis în parcarea unui Vivo Mall din țară de doi livratori

În cursul dimineții, mai exact la ora 05:10, polițiștii locali au fost chemați din nou la aceeași adresă, deoarece, de această dată, cele 3 persoane încercau să spargă ușa locuinței pe care tot ele o aveau închiriată.

Polițiștii locali ajunși la fața locului au constatat că una dintre persoanele mai sus amintite avea asupra sa și un cuțit cu care, spunea el, încerca să spargă ușa respectivă.

Bărbatul asupra căruia se afla cuțitul a fost imobilizat și s-a luat legătura cu Secția 3 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)