Factura la energie va fi mai mare pentru români începând cu ianuarie 2026, pe fondul majorării taxei de cogenerare.
Deși creșterea pare redusă la prima vedere, efectele se vor resimți atât în prețul energiei electrice, cât și în costurile pentru energia termică, potrivit unei analize publicate de cotidianul jurnalul.ro.
Taxa de cogenerare, denumită oficial „contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență”, a fost introdusă pentru a sprijini centralele care produc simultan energie electrică și energie termică, cu un randament superior celor clasice.
Inițial, scopul acestei contribuții era ca populația să suporte un cost redus, urmând ca eficiența ridicată să ducă, în timp, la prețuri mai mici pentru consumatori.
În practică, însă, situația a fost diferită. Deși o directivă europeană din 2011 prevedea constituirea unui fond special pentru construirea acestor centrale moderne, în România sumele colectate – aproximativ 3 miliarde de euro în ultimii 14 ani – au fost utilizate exclusiv pentru subvenționarea energiei termice, fără investiții reale în infrastructură.
Taxa nouă care crește. Cu cât se scumpește curentul de la 1 ianuarie
Începând cu 1 noiembrie 2025, taxa de cogenerare va crește la 0,0136 lei/kWh, ceea ce reprezintă o majorare de 62% față de nivelul actual.
Impactul direct asupra facturilor de energie electrică va fi de aproximativ 0,5%, un procent relativ redus în raport cu costul total al energiei.
Creșterea se va resimți însă în două moduri:
– direct, prin scumpirea energiei electrice;
– indirect, prin creșterea prețului la energia termică, care depinde de această contribuție.
Estimările arată majorări lunare de:
– aproximativ 20 de lei pentru o garsonieră;
– până la 54 de lei pentru un apartament cu patru camere.
La nivel național, factura la energia electrică ar putea crește cu până la 5%, exclusiv ca efect al ajustării taxei de cogenerare.
Majorarea va fi vizibilă în factura aferentă consumului din noiembrie 2025, care va fi achitată în ianuarie 2026, ceea ce înseamnă că impactul va fi resimțit chiar de la începutul anului.







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)






