Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat prelungirea termenului până la care beneficiarii pot aduce modificări sau pot retrage cererile de plată pentru subvențiile din agricultură.
Conform Ordinului nr. 306/2025 al ministrului Agriculturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 848 din 16 septembrie, data limită a fost mutată de la 20 septembrie la 30 septembrie.
Decizia vizează atât intervențiile din sectorul vegetal, cât și pe cele din zootehnie.
Fermierii au acum zece zile suplimentare pentru a corecta cererile, cu condiția să nu fie solicitate creșteri ale suprafețelor declarate.
Modificările sunt permise doar în situațiile în care APIA nu a notificat încă agricultorul cu privire la efectuarea unui control la fața locului, arată capital.ro.
Termen prelungit pentru bani de la stat. Noua dată limită este 30 septembrie
În cazul intervențiilor monitorizate prin sateliții Sentinel, datele colectate prin programul Copernicus permit identificarea rapidă a neconformităților.
Astfel, agricultorii pot ajusta declarațiile sau pot retrage anumite parcele până la finalul lunii septembrie, evitând sancțiunile ulterioare.
Retragerile se aplică în special terenurilor care nu mai au utilizare agricolă sau pentru care nu s-a desfășurat activitate, fiind necesară actualizarea limitelor blocurilor fizice.
Prelungirea termenului este importantă pentru campania de plăți din 2025, având în vedere că APIA va începe plata avansurilor începând cu 16 octombrie.
Suprafața eligibilă va fi calculată pe baza cererilor modificate până la 30 septembrie, ceea ce oferă fermierilor șansa de a corecta erorile și de a nu pierde subvențiile.
Măsura este aliniată reglementărilor europene privind monitorizarea digitală a terenurilor, menită să asigure transparență și corectitudine în gestionarea fondurilor.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)












