imm 263×587

Un nou protest la petrochimie

petrochim

Astăzi, în jurul orei 9, aproape 200 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu a Oltchim au organizat un nou protest după cele care au dus chiar la blocarea unui drum naţional. Ei s-au strâns la poarta unităţii şi ameninţau că pleacă spre Prefectura Argeș pentru a-şi cere drepturile.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

La faţa locului au ajuns mai mulţi jandarmi, dar nu a fost nevoie de intervenţia lor. În cele din urmă, oamenii au intrat înapoi în secţii.

Angajaţii petrochimiei sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit patru chenzine (drepturi salariale), solicitând ca acestea să le fie virate cât mai repede. De asemenea, oamenii sunt supăraţi că Guvernul încă nu a emis o ordonanţă de urgenţă în care să fie incluşi şi angajaţii Oltchim şi ai petrochimiei de lângă Piteşti pe lista celor care au dreptul să primească plăţi compensatorii la disponibilizare. Această solicitare are la bază anunţurile din ultima vreme care arată că ar urma să aibă loc 1.200 de disponibilizări la cele două unităţi, din Vâlcea şi din Argeş.

570×90 MAIA
imm 263×587