După ce epitesti.ro a publicat imaginile şi clipurile revoltătoare cu o puştoaică bătută şi umilită în repetate rânduri în Piteşti, poliţiştii s-au autosesizat şi au transmis primele informaţii oficiale cu privire la acest caz cutremurător.
Florin Popa, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Argeş, a făcut mai multe precizări în acest sens.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti s-au sesizat în urma apariţiei în cursul serii a unor imagini privind o minoră care este agresată în două ipostaze diferite, iar în cauză a fost întocmit din oficiu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ameninţări. Verificările continuă pentru stabilirea identităţii tuturor celor implicaţi şi luarea măsurilor care se impun.„, a declarat Florin Popa.
Între timp, la redacţia epitesti.ro a mai ajuns o filmare în care victima este din nou supusă unor agresiuni de neimaginat.
ATENŢIE, IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL ŞI LIMBAJ LICENŢIOS. INTERZIS MINORILOR!
Vă reamintim, scenele ar fi fost filmate în cartierul piteștean Craiovei, fără ca vreo persoană să intervină. Victima este o adolescentă în vârstă de aproximativ 14 ani. (Detalii, AICI)