New Profesional Consult 930 x 122

filarmonica pitesti

Solist și dirijor renumiți revin la Filarmonica Pitești într-un concert online

Filarmonica Pitești organizează joi, 8 aprilie, de la ora 19.00, un concert susținut de orchestra simfonică, dirijor, Gian Luigi Zampieri, solist, pianistul Horia Mihail. Iubitorii muzicii clasice pot urmări on-line concertul, pe pagina de facebook a instituției – www.facebook.com/pitestifilarmonica. În program: W. A. Mozart – Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 și E. Grieg – Simfonia în do minor.

Citiți și: Un artist renumit revine la Pitești!

Despre dirijorul Gian Luigi Zampieri

Reprezentant al şcolii italiene de dirijat, unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara, Gian Luigi Zampieri a urmat studiile la Accademia di Santa Cecilia şi la Accademia Chigiana, obţinând, în 1988, Diploma de onoare.

Lansat din anii studenției în cariera dirijorală, a condus prestigioase orchestre din România (filarmonicile din București şi Craiova, Orchestra de Cameră Radio), precum şi din străinătate, din Brazilia, Anglia, Israel, Polonia, Mexic, Rusia, Italia. A colaborat cu soliști renumiți, printre care: Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Florin Ionescu-Galati, Luiza Borac, Filip Papa, Vlad Dimulescu.

Citiți și: Schimbare majoră în Ștrand! Investiție de aproape 1 milion €

A dirijat la Festivalul Musica in Aulis din Bolzano concertul oficial de comemorare a zece ani de la moartea pianistului Arturo Benedetti Michelangeli. Concertele sale sunt înregistrate şi transmise de Radio România, RAI, Radio Vatican, Tv Spaniola, Radio Rusia, Uniunea Radiourilor Europene de la Geneva. În 1985 a îngrijit ediția italiană a filmului Amadeus de Milos Forman. Profesor titular de studii orchestrale la conservatoarele italiene de stat, Gian Luigi Zampieri este şi al Filarmonicii din Sao Carlos (Brazilia) şi dirijor permanent al Filarmonicii Oltenia din Craiova.

Despre pianistul Horia Mihail

Horia Mihail este unul dintre cei mai buni pianişti români contemporani, cu premii naţionale şi internaţionale, concerte şi recitaluri susţinute pe scenele ţării şi ale lumii. A avut, de asemenea, înregistrări în studiourile de radio şi televiziune din: România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite.

Pianistul Horia Mihail a încântat publicul cu proiecte ca: „Pianul călător”, „Duelul viorilor” şi „Cele trei dive”. Solist concertist la Filarmonica Brașov și la Orchestrele și Corurile Radio, a susținut a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, în China, Italia, Bulgaria, Danemarca şi Germania.

Și Filarmonica Pitești se alătură celorlalte filarmonici din țară, care, din cauza pandemiei, transmit on-line concertele simfonice.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90